Vizita în Grecia a lui Erdogan, prima a unui președinte turc în ultimii 65 de ani, va avea loc pe 7-8 decembrie

  • 02 Decembrie 2017 19:21
Vizita în Grecia a lui Erdogan, prima a unui președinte turc în ultimii 65 de ani, va avea loc pe 7-8 decembrie

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, va vizita Grecia la 7 și 8 decembrie, unde se va întâlni cu omologul său Prokopis Pavlopoulos, potrivit unei declarații difuzate sâmbătă de Ankara, informează Agerpres.

Vizita va fi prima a unui președinte turc în 65 de ani. Erdogan a mai efectuat o vizită în Grecia, în 2010, în calitate de premier.

Potrivit unor relatări, Erdogan s-ar putea întâlni și cu premierul Alexis Tsipras. Cei doi s-au mai întâlnit în acest an, în timpul unui summit desfășurat la Beijing.

Pe agenda discuțiilor se află criza refugiaților, migrația ilegală pe mare și relațiile dintre Turcia și Uniunea Europeană.

Relațiile dintre Turcia și Grecia au fost tensionate, pe fondul disputei nesoluționate pe tema Ciprului, divizată din 1974, când armata turcă a invadat partea sa de nord ca reacție la o lovitură de stat ce urmărea alipirea țării la Grecia.

Un alt subiect de dispută îl reprezintă cazul a opt militari turci care au fugit în Grecia și care sunt acuzați de Ankara de implicare în tentativa de puci de anul trecut. Cei opt se află în continuare în Grecia, după ce un tribunal a refuzat să-i extrădeze, exprimându-și preocuparea că, odată ajunși în Turcia, aceștia ar putea să nu beneficieze de un proces corect. Erdogan a insistat pentru extrădarea celor opt.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău