Viorica Dumbrăveanu: Ridicarea stării de urgență nu înseamnă că încetează codul roșu
-
08 Mai 2020 14:22
Ridicarea stării de urgență, pe 15 mai, nu înseamnă că încetează și codul roșu emis de sistemul de sănătate publică. „Nimeni nu a anulat acest cod și aceasta presupune un șir de măsuri care trebuie respectate pe perioada cât va exista codul”, a declarat, vineri, la o conferință de presă, ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, transmite IPN.
Viorica Dumbrăveanu a precizat că unele restricții vor fi aplicate în perioada 15 mai –1 iunie, iar altele vor continua până pe 30 iunie și chiar până la fine anului. Adaptarea măsurilor va depinde de situația epidemiologică.
Ministra a remarcat că de comportamentul fiecăruia depinde evoluția stării epidemiologice. Apelul de a sta acasă este valabil pentru cei care fac parte din grupurile de risc. În continuare se va recomanda respectarea distanței sociale, igiena mâinilor, cultura tusei. În anumite condiții, purtarea măștilor va rămâne obligatorie.
Nicolae Furtună, directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) a remarcat că oamenii trebuie să se obișnuiască să trăiască cu COVID-19. Va veni un următor val și toate regulile legate de măsurile de protecție depind de evoluția situației în continuare.