„Pe măsură ce mai multe țări raportează cazuri de infecție și impun izolarea, tot mai multe linii telefonice de urgență și adăposturi pentru victimele violenței în familie din întreaga lume raportează creșterea solicitărilor de ajutor. În Argentina, Canada, Franța, Germania, Spania, Regatul Unit [1] și Statele Unite [2], autoritățile guvernamentale, activiștii pentru drepturile femeilor și societatea civilă au observat o creștere a cazurilor de violență în familie raportate în timpul crizei, precum și o creștere a cererii de adăpost pentru situații excepționale [3,4,5]. Liniile telefonice de urgență din Singapore [6] și Cipru au înregistrat o creștere a apelurilor cu peste 30 la sută [7]. În Australia, 40 la sută dintre lucrătorii din prima linie, într-un studiu realizat în New South Wales, au raportat o creștere a solicitărilor de ajutor în cazuri de violență care crește în intensitate, [8]. 

Limitarea deplasării mărește tensiunea și stresul generat de preocupările legate de siguranță, sănătate și bani. De asemenea, ea sporește izolarea femeilor care au parteneri violenți, separându-le de oamenii și resursele care le pot ajuta cel mai bine. Aceasta este o conjunctură perfectă pentru manifestarea unui comportament de control, violent în spatele ușilor închise. Și în paralel, întrucât sistemele de sănătate sunt la un pas de punctul limită, adăposturile pentru victimele violenței în familie tot își ating capacitatea maximă – un deficit de servicii agravat în circumstanțele când centrelor li se schimbă destinația, pentru a mări capacitatea de răspuns la COVID. 

Chiar și înainte de apariția COVID-19, violența în familie era deja una dintre cele mai mari încălcări ale drepturilor omului. În ultimele 12 luni, 243 de milioane de femei și fete (cu vârste cuprinse între 15 și 49 de ani), din întreaga lume, au fost supuse unor acte de violență fizică sau sexuală de către un partener intim. Odată cu avansarea pandemiei COVID-19, acest număr este probabil să crească cu efecte multiple asupra bunăstării femeilor, sănătății lor sexuale, reproductive și mintale, precum și asupra capacității lor de a participa și conduce restabilirea societăților și economiei noastre. 

Sub-raportarea masivă a violenței în familie și a altor forme de violență deja reprezintă o dificultate pentru măsurile de răspuns și de colectare a datelor. De fapt, mai puțin de 40 la sută dintre femeile supuse violenței solicită ajutor de orice fel sau depun plângeri. Dintre acestea, mai puțin de 10 la sută merg la poliție. Circumstanțele actuale complică și mai mult posibilitatea raportării, în special datorită accesului limitat al femeilor și fetelor la telefoane și linii telefonice de urgență și perturbarea serviciilor publice, cum ar fi poliția, justiția și serviciile sociale. O astfel de perturbare poate compromite, de asemenea, disponibilitatea de îngrijire și sprijin pentru supraviețuitoare, cum ar fi gestionarea clinică a violurilor, sănătatea mintală și asistența psihosocială. De asemenea, perturbările măresc impunitatea agresorilor. În multe țări legea nu este de partea femeilor: 1 din 4 țări nu are o lege care să protejeze în mod special femeile împotriva violenței în familie. 

Dacă nu este abordată corespunzător, această pandemie din umbră va contribui la un grav impact economic. Costul global al violenței împotriva femeilor a fost deja estimat la aproximativ 1,5 trilioane de dolari. Acest număr nu poate decât să crească, întrucât violența crește la moment și va continua să crească în urma pandemiei. 

Creșterea violenței împotriva femeilor trebuie abordată urgent, integrând măsuri în planurile de sprijin și stimulare economică, care să corespundă gravității și anvergurii acestei provocări și să reflecte nevoile femeilor care se confruntă cu multiple forme de discriminare. Secretarul General al ONU a cerut tuturor guvernelor ca o parte esențială din planurile naționale de răspuns la COVID-19 să fie prevenirea și remedierea violenței împotriva femeilor. Adăposturile și liniile telefonice de urgență pentru femei trebuie calificate drept servicii esențiale pentru fiecare țară, cu finanțare specială alocată și eforturi semnificative de sensibilizare a publicului privind disponibilitatea acestora. 

Organizațiile locale și cele destinate femeilor, precum și comunitățile au fost esențiale în prevenirea și răspunsul la crizele anterioare, de aceea trebuie susținute cu fermitate în rolul lor actual în prima linie, inclusiv cu finanțare care să continue și pe termen lung. Liniile telefonice de urgență, asistența psihosocială și consilierea online ar trebui să fie stimulate, folosind soluții tehnologice precum SMS-uri, instrumente și rețele online pentru a extinde asistența socială și pentru a ajunge la femei care nu au acces la telefoane sau internet. Poliția și organele de drept trebuie să fie mobilizate pentru ca incidentele de violență împotriva femeilor și fetelor să fie tratate cu prioritate și ca agresorii să nu rămână nepedepsiți. De asemenea, sectorul privat joacă un rol important, deoarece poate împărtăși informații, avertiza personalul despre faptele și pericolele legate de violența în familie și încuraja inițiative pozitive, cum ar fi împărtășirea sarcinilor de îngrijire la domiciliu. 

COVID-19 deja ne testează în moduri pe care majoritatea dintre noi nu le-au trăit vreodată, provocând șocuri emoționale și economice pe care ne vine greu să le depășim. Violența care crește acum, ca caracteristică sumbră al acestei pandemii este o oglindă și o provocare pentru valorile, rezistența și umanitatea noastră comună. Nu numai că trebuie să supraviețuim coronavirusului, ci să renaștem, iar femeile să reprezinte o forță motrice a recuperării.”