Vinuri și divinurile moldovenșeti vor ajunge pe rafturile magazinelor din Azerbaidjan

  • 12 Octombrie 2022 15:33
Vinuri și divinurile moldovenșeti vor ajunge pe rafturile magazinelor din Azerbaidjan

Delegația Republicii Moldova, care a participat marți, 11 octombrie, la întâlnirea cu oamenii de afaceri azeri, a înregistrat rezultate pozitive, negociind pe loc câteva contracte avantajoase.

Societatea pe acțiuni Barza Albă, cu sediul la Bălți, a semnat un contract de distribuție cu o renumită rețea de supermarketuri din Azerbaidjan, care are în prezent peste 100 de puncte de vânzare. Astfel, primul lot de divinuri moldovenești este preconizat să ajungă pe rafturile magazinelor azere la începutul lunii noiembrie.
 
 
Tot la Baku, în cadrul întâlnirii moldo-azere a oamenilor de afaceri, s-a discutat posibilitatea semnării unui contract de distribuire a produselor vinăriei Mileștii Mici, din orașul Ialoveni.
 
În prezent, pe piața din Azerbaidjan pot fi găsite unele produse ale întreprinderii vinicole „Cricova”. În acest sens, s-a pus în discuție subiectul lărgirii sortimentului în punctele în care vinurile și spumantele moldovenești deja se comercializează. În cadrul vizitei sale de lucru din această săptămână în Azerbaidjan, prim-ministra Natalia Gavrilița a vizitat magazinul combinatului de vinuri „Cricova” S.A., deschis în capitala azeră.
 
 
Menționăm că, spre deosebire de anul 2020, când pe rafturile unităților comerciale azere au ajuns circa 26 mii de litri de băuturi tari autohtone, cu o valoare de 127 mii de dolari, anul trecut volumul exportului de băuturi spirtoase moldovenești pe piața din Azerbaidjan a crescut, constituind circa 143 mii de litri, cu o valoare totală de 335 mii de dolari.
Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie puternică
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău