Viktor Orban acuză Comisia Europeană că îi blochează Ungariei fondurile europene doar din motive politice

  • 02 Decembrie 2022 18:54
Viktor Orban acuză Comisia Europeană că îi blochează Ungariei fondurile europene doar din motive politice

Premierul ungar Viktor Orban a acuzat vineri Comisia Europeană că îngheață din motive strict politice fondurile europene alocate țării sale, menționând printre aceste motive opoziția Budapestei față de primirea migranților și față de sancțiunile europene impuse Rusiei după agresiunea contra Ucrainei, transmite Agerpres.

''În câteva subiecte fundamentale există divergențe de opinie între Comisia Europeană și Ungaria (...) și de aceea (executivul comunitar) nu agreează guvernul ungar'', astfel că ''birocrații de la Bruxelles'' amână în cazul Ungariei aplicarea planului de relansare post-pandemie ''din motive politice evidente'', a declarat Orban în interviul săptămânal acordat postului de radio Kossuth.

Bruxellesul ''cere deschiderea frontierelor noastre pentru migranți, dar noi nu vom face asta, introducerea propagandei lor sexuale în școlile noastre, dar la fel nu o vom face, și ne mai cere sprijinul necondiționat pentru sancțiuni (împotriva Moscovei) și pentru război (în Ucraina), dar nici pe aceasta nu o vom face'', a indicat premierul ungar.

Însă ''chiar dacă birocrații de la Bruxelles sunt incorecți față de Ungaria punându-i mereu noi condiții, trebuie să ne străduim să ajungem la un acord'' cu Comisia Europeană, a admis el mai departe.

Cât despre refuzul său de a susține planul european prin care Ucraina ar urma să primească din partea UE un ajutor financiar de 18 miliarde de euro, refuz catalogat la Bruxelles drept ''șantaj'', Orban a reafirmat că se opune acestei inițiative pentru că ea presupune constituirea unui nou împrumut comun făcut de UE, așadar preferă să ofere Ucrainei pe bază bilaterală partea din acest ajutor ce ar reveni Ungariei.

În ce privește sancțiunile contra Rusiei, premierul ungar consideră ce cele opt pachete de sancțiuni adoptate până în prezent de UE au eșuat în atingerea obiectivului, provocând în schimb pagube economice blocului comunitar. Ungaria ''și-a atins mereu obiectivele naționale'' în negocierea acestor sancțiuni, ''așadar suntem încrezători când mergem la următoarea rundă de dezbateri asupra celui de-al 9-lea pachet'' de sancțiuni, a mai spus Orban, adăugând că și acum Ungaria își va apăra interesele.

Sub presiunea Parlamentului European, Comisia Europeană le-a propus miercuri statelor UE, care trebuie să se pronunțe până pe 19 decembrie, suspendarea a 7,5 miliarde de euro din fondurile de coeziune alocate Ungariei și a celor 5,8 miliarde de euro ce revin acestei țări sub formă de granturi în planul european de relansare în urma pandemiei.

Comisia Europeană a validat planul național de redresare și reziliență (PNRR) al Ungariei care permite accesarea celor 5,8 miliarde, dar pentru eliberarea fondurilor a transmis Budapestei o listă cu 27 de condiții, descrise ca măsuri de combatere a corupției sau reforme pentru asigurarea independenței justiției.

Cu două zile înaintea interviului dat vineri de Orban, negociatorul său în relația cu Bruxellesul, Tibor Navracsics, se arătase totuși optimist. ''Vom aplica măsurile suplimentare cerute, iar în 2023 nu avem îndoieli că vom reuși să convingem Comisia'', a declarat acesta.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău