VIDEO | Un oficial rus recunoaște la TV că armata folosește drone iraniene, fără să-și dea seama că e în direct

  • 21 Octombrie 2022 10:55
VIDEO | Un oficial rus recunoaște la TV că armata folosește drone iraniene, fără să-și dea seama că e în direct

Un oficial rus din cadrul ministerului Apărării de la Moscova a făcut o gafă de proporții când a fost invitat în platoul unei emisiuni de știri, cerându-le prezentatorilor să nu îl întrebe despre dronele iraniene folosite de Rusia, fără să-și dea seama că este deja în direct.

„Cum se va schimba la nivel fundamental piața globală? Haideți să întrebăm un expert”, afirmă prezentatoarea emisiunii, introducându-l apoi pe Ruslan Nikolaevici Puhov, directorul Centrului pentru Analiza Strategiilor și Tehnologiilor de la Moscova și membru în Consiliul Public din cadrul ministerului rus al Apărării, scrie Hotnews.

În timp ce se așează pe locul din platou oficialul rus le spune celor doi prezentatori că nu vor „agita apele prea tare”, cerându-le prin urmare să nu îi pună întrebări cu privire la dronele de fabricație iraniană Shahed 136 folosite de forțele armate ruse în atacurile de luni împotriva Kievului și a altor orașe ucrainene.

„Știm cu toții că sunt iraniene dar autoritățile nu au recunoscut acest lucru”, le spune el rapid celor doi prezentatori de știri, fără să le acorde un răgaz să îi spună din nou că sunt deja în direct. Cu toate acestea, prezentatoarea continuă cu întrebarea pregătită ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

 
Autenticitatea înregistrării și a traducerii a fost confirmată pe pagina sa de Twitter de Tadeusz Giczan, jurnalistul bielorus și cercetătorul de la Centrul de Analiză Politică Europeană care mai devreme în cursul acestei săptămâni a explicat motivul real pentru care Rusia a trimis trupe în Belarus.

Giczan cataloghează momentul drept „fail-ul zilei”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:96 %
Vint:2,06 m/s
Thu
1
Fri
0
Sat
3
Sun
5
Mon
10
Arhivă Radio Chișinău