Voyager 1, lansată în 1977, a părăsit heliosfera în 2012. Heliosfera reprezintă bula formată din particule de energie ridicată emise de Soare, aflate în jurul sistemului solar. După ieșirea din heliosferă, Voyager 1 a transmis periodic spre Terra diferitele măsurători pe care le-a realizat asupra mediului interstelar.

Printre aceste date, cercetătorii au descoperit că Voyager 1 a recepționat și un semnal foarte discret, ca un "zumzet", complet diferit de puternicele vibrații detectate în spațiu atunci când, spre exemplu, Soarele emite o ejecție de masă coronară ce agită plasma din spațiul interstelar.

Acest "zumzet" are o intensitate mică dar durează mult mai mult decât oscilațiile care se produc după o ejecție de masă coronară. Conform unui nou studiu, publicat la 10 mai în jurnalul Nature Astronomy, un astfel de zumzet durează cel puțin 3 ani, oferind o bună oportunitate de a studia proprietățile plasmei interstelare.

"Acum nu mai trebuie să așteptăm producerea unui fenomen fortuit pentru a face o măsurătoare a densității" mediului interstelar, a comentat coordonatoarea acestui studiu, Stella Ocker, astronom la Cornell University. "Acum putem măsura densitatea aproape continuu", a adăugat ea.

Voyager 1 se află în prezent la aproximativ 153 de unități astronomice față de Soare. O unitate astronomică este unitatea de măsură pentru calculul distanțelor din interiorul Sistemului Solar și este egală cu distanța medie de la Pământ la Soare - aproximativ 150 de milioane de kilometri.

Această sondă, alături de geamăna sa, Voyager 2, au fost concepute inițial pentru a culege date de pe orbitele giganților gazoși ai Sistemului Solar, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun, profitând de o rară aliniere a acestor planete care le-a permis sondelor să se folosească de gravitația fiecărei planete pentru a se propulsa spre următoarea, conform NASA.

În prezent ambele sonde transmit încă date din spațiul interstelar (Voyager 2 a ieșit din heliosferă în 2018).

Ocker și colegii ei au examinat datele transmise de Voyager 1 în ultimii 5 ani și au descoperit acest sunet subtil, ca un bâzâit, emis din spațiului interstelar. Ei au constatat cu surprindere că aceste vibrații se produc pe un set redus de frecvențe spre deosebire de vibrațiile provocate de emisiile de masă coronară.

Cercetătorii sunt de părere că acest sunet de fond este produs de vibrații ale plasmei din mediul interstelar, dar nu știu exact ce ar putea determina aceste vibrații. Principala lor ipoteză consideră că acest sunet de fundal este produs de pierderea de electroni din cadrul plasmei, din cauza proprietăților lor termice de bază.

"Faptul că dispunem de un mod prin care putem măsura densitatea plasmei de-a lungul traiectoriei lui Voyager 1 este foarte folositor, ținând cont de faptul că dorim să aflăm mai multe despre distribuția gazelor ionizate din afara Sistemului Solar", conform lui Ocker. Heliosfera interacționează cu mediul interstelar, iar felul în care se schimbă structura plasmei poate să ne ofere detalii cu privire la modul în care interacționează mediul interstelar și heliosfera, a mai adăugat ea.

"Dorim să aflăm mai multe despre modul în care mediul interstelar interacționează cu vântul solar, generând această bulă a heliosferei" în jurul Sistemului Solar. "Faptul că Voyager a ieșit din această bulă și poate măsura în mod continuu densitatea mediului în care se află ne poate spune mai multe despre modul în care plasma se comportă în afara heliosferei și cum se modifică această bulă în timp", a adăugat ea.

Sursa: AGERPRES