VIDEO | Primul contingent de carabinieri care a participat la misiunea de menținere a păcii din Kosovo a revenit în Republica Moldova
-
25 Octombrie 13:56
Primul contingent de carabinieri care a participat la misiunea internațională de menținere a păcii în cadrul Forței Multinaționale de Menținere a Păcii din Kosovo (KFOR) s-a întors acasă. Misiunea, desfășurată cu succes în perioada 20 aprilie – 20 octombrie, a evidențiat angajamentul și profesionalismul remarcabil al carabinierilor din Republica Moldova în promovarea stabilității și securității în regiune, informează Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit MAI, ceremonia a avut loc în incinta Inspectoratului General de Carabinieri, în prezența oaspeților de onoare, printre care Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, Secretarul de Stat, Andrei Cecoltan, conducerea IGC, E.S Ambasadorul Italiei în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, precum și familiile îndrăgite ale carabinierilor care au participat în misiune.
În cadrul ceremoniei, Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a adresat un mesaj de apreciere și recunoștință angajaților implicați în misiune, evidențiind eforturile și sacrificiile acestora pentru promovarea păcii și a securității internaționale.
„Vreau să vă mulțumesc în mod special pentru profesionalismul, curajul și dedicarea de care ați dat dovadă în această misiune. Ați demonstrat, încă o dată, că angajații Ministerului Afacerilor Interne sunt pregătiți să acționeze nu doar la nivel național, ci și internațional, contribuind la pacea globală”, a menționat ministrul Adrian Efros.
Ambasadorul Lorenzo Tomassoni a subliniat importanța misiunii KFOR, lăudând cooperarea strânsă dintre forțele internaționale și autoritățile locale. Excelența Sa a accentuat rolul esențial al acestor misiuni în sprijinul procesului de integrare europeană, subliniind că stabilitatea și securitatea sunt fundamentale pentru viitorul nostru comun în Europa.
Locotenent-colonelul Plăcintă Ștefan, comandantul contingentului IGC, a împărtășit cu emoție experiențele trăite și lecțiile învățate pe parcursul celor șase luni de activitate, evidențiind spiritul de echipă, camaraderia și profesionalismul carabinierilor.
„Fiecare clipă trăită în cadrul acestei misiuni a constituit o oportunitate valoroasă de a ne evidenția dedicarea și competențele profesionale, contribuind astfel la consolidarea unui mediu mai sigur și mai stabil,” a declarat acesta.
Inspectoratul General de Carabinieri își exprimă cu mândrie aprecierea pentru curajul și dedicarea angajaților săi, care au servit cu onoare în misiunea internațională de menținere a păcii.
Subliniem că, recent a avut loc detașarea celui de-al doilea contingent de carabinieri, care se va alătura, prin rotație, misiunii de menținere a păcii în Kosovo, în cadrul Forțelor Multinaționale de Menținere a Păcii (KFOR). Această implicare nu doar că subliniază angajamentul nostru pentru stabilitatea regională, ci și spiritul de solidaritate cu comunitatea internațională. Fiecare pas pe acest drum este un exemplu de dăruire și profesionalism, și suntem mândri să contribuim la un viitor mai sigur pentru toți.