VIDEO | Primarul de Iași: În Constituția română trebuie să fie prevăzut că Basarabia este teritoriul României
-
16 Decembrie 2017 09:18
Primarul de Iași, Mihai Chirica, consideră că „cea mai bună strategie de țară ar fi fost ca planul reintregirii teritoriilor românești să fie un plan strategic de țară”.
În acest context, edilul e de părere că Unirea Republicii Moldova cu România trebuie să fie prevăzută în Constituția română, prin stipularea faptului că Basarabia și nordul Bucovinei sunt teritorii românești, relatează Adevărul Moldova.
„Este dreptul nostru legitim să ne apărăm adevărul. De ce să-l ținem sub preș? Dreptul legitim al României este să afirme că Basarabia și nordul Bucovinei fac parte din teritoriul României, prin Constituție”, a declarat Mihai Chirica vineri, 15 decembrie, într-o emisiune la IașiTV.
Potrivit primarului de Iași, Constituția României aparține poporului român și niciun stat nu poate interzice faptul ca în Legea Supremă să nu scrie „că teritoriul României se întinde de la Nistru până la Tisa”.
„E viziunea noastră și viziunea noastră nu poate fi contrazisă decât tot de noi. Prin urmare noi suntem cei care trebuie să ne creăm această viziune”, a subliniat Chirica.
El a mai adăugat că încă nu au apărut acei oameni politici care să aibă forța să spună acest lucru „cu voce tare”.

