VIDEO | Premierul Maia Sandu, alături de președintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, a lansat un apel de mobilizare la vot
-
01 Noiembrie 2019 10:54
Premierul Maia Sandu, alături de președintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, a lansat un apel de mobilizare la vot, de susținere a candidatului Blocului ACUM, Andrei Năstase și împotriva celui al Partidului Socialiștilor, Ion Ceban. Cei doi apar împreună într-o înregistrare video, postată pe pagina de Facebook a lui Dorin Chirtoacă, fost primar al Capitalei și candidatul care s-a plasat pe locul al treilea la scrutinul din 20 octombrie, cu un scor de peste 10 la sută.
Maia Sandu îi îndeamnă pe cei care sprijină parcursul european al Republicii Moldova să iasă la vot și să îl susțină pe Andrei Năstase. ”Dacă tu nu mergi la vot să-l susții pe Andrei Năstase, aceasta înseamnă că îl ajuți pe Ion Ceban”, a subliniat premierul.
”Mai mult decât atât, îl ajuți, de fapt și pe Dodon la alegerile prezidențiale de anul viitor, lucru care nu este de recomandat”, a completat Dorin Chirtoacă. El a adăugat că dezvoltarea europeană a Chișinăului trebuie și poate fi continuată.