VIDEO | Peste 500.000 de țigări care urmau să ajungă ilegal în Uniunea Europeană, confiscate de oamenii legii
-
22 Februarie 18:37
Autoritățile au deconspirat o schemă de contrabandă spre Uniunea Europeană cu peste 500.000 de țigări. Țigările fără acte de proveniență, iar o parte și fără timbre de acciz, urmau să fie transportate cu automobile cu construcția modificată (cu ascunzișuri amenajate), a informat PCCOCS.
„Urmare a informațiilor operative, oamenii legii au oprit în Chișinău un microbuz condus de un bărbat cu vârsta de 38 de ani, din care au fost ridicate sute de mii de țigări. Ulterior, au fost efectuate percheziții în încăperea din care microbuzul ieșise, de unde a fost ridicată și o altă parte de țigări”, a precizat sursa citată.
Ulterior, au fost efectuate percheziții la domiciliului unui complice din Strășeni cu vârsta de 39 de ani. Acolo, au fost ridicate zeci de mii de țigări, de diferite mărci, ce ar fi urmat să fie și ele scoase ilegal din țară.
Țigările ridicate au fost indisponibilizate, iar cei doi au fost citați pentru audieri la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Investigațiile continuă.