Imber a scris prima versiune a poemului în 1877 pe când se afla la Iași. În 1882 el a emigrat în Palestina, pe atunci o provincie a Imperiului Otoman și a locuit la Haifa, scrie G4Media.

În 1886 el a publicat un volum de versuri la Ierusalim, în care era inclus și poemul Tikvateinu – Speranța noastră, care avea să devină cuvintele imnului mișcării sioniste la începutul secolului XX și apoi imnul național de la fondarea statului Israel în 1948.

După mai multe peregrinări prin Marea Britanie și India, Imber s-a stabilit în Statele Unite în 1892 și a murit în sărăcie și obscuritate la New York în 1909, rămășițele sale pământești fiind re-înhumate la Ierusalim în 1953.

În paralel, se năștea melodia imnului, cu origine foarte complicată. În 1888 Samuel Cohen (născut la Ungheni în 1870), proaspăt emigrat din Basarabia în Palestina, a adaptat un vechi cântec popular românesc, Carul cu boi, el însuși o adaptare a compoziției La Mantovana de Gasparo Zanetti, un compozitor italian din secolul XVII.

S-a spus că Hatikva a fost inspirat de melodia Vltava – Die Moldau – Moldova, a compozitorului ceh Bedrich Smetana (1824 – 1884). O astfel de filiație nu este adevărată, explicația fiind alta: tânărul de 12 ani Wolfgang Amadeus Mozart a găsit melodia lui Zanetti pe care a incorporat-o într-una dintre lucrările sale și de acolo s-a inspirat Smetana.

Mișcarea sionistă internațională a adoptat imnul la sfârșitul secolului XIX, deși liderul sionist Theodor Herzl îl disprețuia atât pe Imber cât și imnul, iar mulți evrei pur și simplu refuzau să-l cânte.

Abia în 2004 parlamentul țării, Knesset-ul, a adoptat o lege prin care Hatikva devine în mod oficial imnul național al Israelului, pe fondul unei crize între Israel și palestinienii conduși la acea vreme de Yasser Arafat.