VIDEO | O ambulanță chemată pentru preluarea unui pacient cu probleme cardiace a fost blocată de tehnica agricolă abandonată pe traseul Leușeni-Albița
-
16 Februarie 11:44
„Sunt regretabile acțiunile unor producători de cereale agricole care, cu nepăsare, au abandonat tehnica agricolă pe traseul Leușeni, blocând astfel orice cale de acces”, transmite un comunicat al Poliției Republicii Moldova.
„Cu puțin timp în urmă, a parvenit un apel la 112 de la un bărbat cu probleme cardiace, căruia i s-a făcut rău în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița. Cu regret, serviciul de urgență nu a reușit să ajungă la el din cauza unităților de tehnică care au blocat accesul.
Ambulanța a rămas blocată la aproape 1 km de punctul de trecere a frontierei.
Polițiștii oferă la moment suport asistenților medicali ca să se poată deplasa să acorde ajutor bărbatului.
Amintim repetat persoanelor care de mai multe zile perturbează traficul pe acest traseu, prejudiciind activitățile cotidiene și cele economice ale cetățenilor că, acțiunile lor nu trebuie să afecteze dreptul persoanelor la libera circulație, dar mai ales la sănătate”, transmite comunicatul oamenilor legii.