VIDEO | Mesajul de Crăciun al Margaretei, Custodele Coroanei române: „Să fim alături în gând și faptă cu cei fără nimeni pe lume”

  • 25 Decembrie 2019 13:13
VIDEO | Mesajul de Crăciun al Margaretei, Custodele Coroanei române: „Să fim alături în gând și faptă cu cei fără nimeni pe lume”

Mesajul de Crăciun al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române: ”În aceste zile, fiecare dintre noi se găsește alături de familie și de prieteni.(...) Să fim alături în gând și faptă cu cei fără nimeni pe lume, cu cei aflați în suferință și cu cei care au pierdut pe cei dragi”.

”Anul 2019 a privit spre trecut și spre viitor. Am încheiat sărbătoarea Centenarului Marii Uniri și a Primului Război Mondial, iar tinerii români s-au simțit inspirați de curajul și devotamentul Regelui Ferdinand și al Reginei Maria. În același an, am exercitat pentru prima oară în istoria noastră președinția Consiliului UE, unanim apreciată în țările europene. 

Acum, la cumpăna dintre ani, vă îndemn să nu uitați că Marea Unire și războiul au fost obținute cu mare suferință, cu sacrificiu personal și cu sacrificiu național. De asemenea, să nu uităm că performanța noastră europeană se datorează în special sutelor de profesioniști care lucrează în instituțiile Statului, care muncesc devotat și discret, fără să fie în luminile rampei”, arată Margareta. 

Figura regală a trecut în revistă și implicarea coroanei României în viața publică a ultimelor decenii: ”Familia mea și cu mine am susținut cauza României printr-un număr de vizite pe continent și în vecinătatea europeană, urmând calea deschisă de Regele Mihai în anul 1997, când a efectuat primul turneu NATO. De atunci încoace, Familia Regală a realizat peste 350 de vizite externe, purtând interesele majore ale României”. 

Bilanțul anual pentru familia regală este consistent: ”Pentru noi, 2019 a fost și un an al proiectelor sociale, educaționale, economice și culturale. Am fondat patru noi burse regale, iar ele merg, în mod egal, la București și la Chișinău. Am condus misiuni economice și universitare în mai multe țări. Mai bine de 50 de instituții și organizații românești, cu o activitate competitivă pe plan european, se află sub patronaj regal. Proiectele umanitare ale fundației mele și ale Crucii Roșii au din ce în ce mai profund impact în societate”, se arată în mesaj.

”În aceste zile, fiecare dintre noi se găsește alături de familie și de prieteni. Vă îndemn să vă îndreptați inima și gândul către extraordinarul exemplu de iubire și bunătate al Domnului Nostru Isus Hristos. Să fim alături în gând și faptă cu cei fără nimeni pe lume, cu cei aflați în suferință și cu cei care au pierdut pe cei dragi. Ne gândim la Regele Mihai, care nu mai este printre noi, dar se află în inimile și cugetele noastre, așa cum România a fost mereu în sufletul lui. Doresc tuturor românilor din țară, din Republica Moldova și celor departe de patrie și de familie, la mulți ani cu sănătate, speranță și pace sufletească! Așa să ne ajute Dumnezeu!”, arată Margareta, în mesajul trimis marți, de la Castelul Săvârșin.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
12
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:5,7 m/s
Sun
14
Mon
10
Tue
11
Wed
13
Thu
15

Curs oficial BNM 30 Mai 2020

MDL RATĂ TREND
EUR 19.4009 -0.0000
USD 17.6277 -0.0000
RON 4.0060 -0.0000
UAH 0.6555 -0.0000
RUB 0.2486 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău