VIDEO | Incendiu de proporții la o rafinărie din regiunea rusă Kaluga, provocat cel mai probabil de drone ucrainene

  • 10 Mai 10:48
VIDEO | Incendiu de proporții la o rafinărie din regiunea rusă Kaluga, provocat cel mai probabil de drone ucrainene

Dronele ucrainene, potrivit unor date neconfirmate încă oficial, au lovit o rafinărie de petrol din regiunea Kaluga. Atacul a fost anunțat de publicația rusă SHOT și de cel puțin alte două canale Telegram rusești, potrivit BBC.

Canalul Telegram SHOT citează locuitori din zonă potrivit cărora s-au auzit explozii în zona Primei Uzine – numele rafinăriei aflate la aproximativ 30 km de Kaluga.

„După cum au declarat martori oculari pentru SHOT, în jurul orei unu dimineața, mai multe explozii puternice au fost auzite în districtul Dzerjinski, nu departe de stația Polotniani Zavod. Potrivit rezidenților, înainte de aceasta, s-au auzit sunetele caracteristice mai multor UAV-uri, după care focul și fumul au devenit vizibile în zona depozitului de petrol local”, scrie SHOT.

Canalul de telegramă VChK-OGPU a repostat videoclipul, care ar arăta un incendiu la rafinăria de petrol din Kaluga.

 
„Serviciul unificat de serviciu și dispecerat” din districtul Dzerjinski din regiunea Kaluga, unde se află rafinăria Prima Uzină, a declarat pentru publicația rusă Readovka că incendiul de la uzină a fost localizat și că nu au existat victime.

Guvernatorul regiunii Kaluga, Vladislav Șapsa, a anunțat că o dronă „a căzut” pe teritoriul uzinei.

Ministerul rus al Apărării a anunțat vineri dimineață că cinci drone ucrainene au fost doborâte în cursul nopții deasupra teritoriului rusesc, dar nu a spus nimic despre rafinăria de petrol de lângă Kaluza.

„Sistemele de apărare aeriană au distrus cinci drone ucrainene, dintre care: trei deasupra teritoriului regiunii Briansk, una deasupra teritoriului regiunii Moscova și una deasupra teritoriului regiunii Belgorod”, a precizat ministerul într-un scurt comunicat.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:43 %
Vint:4,12 m/s
Tue
18
Wed
19
Thu
19
Fri
20
Sat
19
Arhivă Radio Chișinău