VIDEO | Imagini dramatice din buncărele de sub uzina Azovstal din Mariupol
-
29 Aprilie 2022 10:32
Imagini dramatice filmate în buncărele de sub uzina Azovstal din Mariupol arată condițiile în care trăiesc ultimii luptători ucraineni din orașul-port și civilii care s-au adăpostit aici: întuneric, înghesuială, apă pe terminate, scrie hotnews.ro.
Unul dintre comandanții adjuncți ai Batalionului Azov din Mariupol, căpitanul Sviatoslav Palamar, afirma într-un interviu acordat prin telefon jurnaliștilor de la Reuters joi că nu poate da un număr exact al civililor care s-au refugiat în uzină dar că este de ordinul sutelor și că aceștia se află în buncăre diferite de cele ale soldaților, notează sursa citată.
Acesta a spus de asemenea că peste 500 de răniți se află în uzina Azovstal, ultima redută controlată de apărătorii ucraineni după ce orașul-port de la Marea Azov a fost încercuit complet de forțele armate ale Rusiei încă de pe 5 martie, a 10-a zi a războiului din Ucraina.
Imagini distribuite pe rețelele de socializare săptămâna trecută arată că printre civilii care s-au refugiat în uzina Azovstal se numără și părinți cu copiii lor.
Palmar a relatat că apa, hrana și medicamentele sunt toate pe terminate dar că soldații săi vor rezista „atât cât e nevoie” și că predarea nu reprezintă o opțiune pentru soldații săi deoarece ei vor fi uciși dacă sunt luați prizonieri de ruși.
El a făcut apel la comunitatea internațională să organizeze un culoar umanitar cu garantori care să asigure evacuarea civililor și apoi a apărătorilor rămași în uzina Azovstal.