VIDEO | Igor Dodon: De la 1 iunie vor fi deschise întreprinderile din sectorul Horeca - restaurante, cafenele și hoteluri, piețele din Chișinău și Bălți, centrele comerciale, sălile de sport
-
25 Mai 2020 09:42
De la 1 iunie piețele din Chișinău și Bălți, centrele comerciale, precum și restaurantele și cafenelele și-ar putea relua activitatea, după cum a anunțat astăzi președintele Igor Dodon, în cadrul unui briefing. Aceste măsuri de relaxare sunt anunțate în contextul în care a două săptămână la rând în Republica Moldova se înregistrează peste o mie de cazuri noi de infecție cu COVID-19. Epidemiologii susțin că în trendul ascendent al evoluției epidemice, relaxările și relansările activităților comerciale pot comporta anumite riscuri.
Igor Dodon a declarat că propunerile de relaxare a restricțiilor urmează să fie examinate în cadrul Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. Potrivit șefului statului, datele statistice privind evoluția epidemiologică în Republica Moldova, denotă că există premise pentru a relua o bună parte din activități.
Avem o dinamică și o gestionare a situației în opinia specialiștilor care ne permite să mergem la următoarea etapă de scoatere a restricțiilor. Am decis să propunem Comisiei naționale pentru Sănătate Publică ca începând cu data de1 iunie să ie scoase restricțiile pentru activitatea piețelor din municipiul Chișinău și Bălți, centrele comerciale să deschidem HORECA, să permitem transportul internațional de pasageri și să permitem reluarea activității de fitness, sport și altor tipuri de activități.
Datele statistice îl contrazic însă pe șeful statului. Pentru a două săptămână consecutivă, Republica Moldova a înregistrat peste o mie de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Astfel, în ultimele șapte zile în Republica Moldova s-au înregistrat 1033 de cazuri noi de infecție cu COVID-19. Potrivit platformei online specializate pe COVID-19, Republica Moldova are un raport de 1758 de cazuri la un milion de populație, aproape de două ori mai mare decât cel al României care este de 939 de cazuri la un milion de populație. La acest capitol, Republica Moldova stă mai rău și decât alte state din regiune, precum Ucraina, Polonia, Bulgaria sau Ungaria.
Solicitat de Radio Chișinău, directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, a refuzat să comenteze măsurile de relaxare anunțate de Igor Dodon, precizând doar că își menține poziția anunțată anterior. Vineri, în cadrul unei conferințe de presă, directorul ANSP, a declarat că relaxarea măsurilor restrictive este vicioasă în condițiile în care numărul de cazuri noi de infecție cu COVID-19 este încă destul de mare.
Rata de contagiozitate este una încă foarte mare, numărul de cazuri înregistrate zilnic este destul de mare, direcția de dezvoltare a procesului epidemic prin infecția cu COVID este una ascendentă. În trendul ascendent al evoluției, relaxările și relansările sunt vicioase.
Amintim că din 16 mai în Republica Moldova a fost instituită stare de urgență în sănătate publică, măsura fiind valabilă până pe 30 iunie.