VIDEO | Flash-mob față de decizia Procuraturii de neîncepere a urmăririi penale pe așa-zisul dosar „sacoșa”: „Bătaie de joc din partea procurorului general față de acest popor”
-
25 Iunie 2020 10:40
Partidul Acțiune și Solidaritate a organizat astăzi un protest la Procuratură față de refuzul instituției de a investiga cazul legat de publicarea unor imagini video cu președintele Igor Dodon, care ar primi, într-o pungă neagră, bani de la fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. În replică, Procuratura Generală, a calificat protestul celor de la PAS ca fiind populist și o formă de presiune politică.
Cu sacoșe negre în mâini și măști de protecție - așa au protestat membrii Partidului Acțiune și Solidaritate în fața Procuraturii. Președinta PAS, Maia Sandu, consideră că refuzul Procuraturii de a porni urmărirea penală ar fi influențat politic.
„Asta înseamnă mare bătaie de joc din partea procurorului general față de acest popor care a fost furat ani de zile. Ne întrebăm de ce Stoianoglo a aplicat la această funcție, dacă nu avea intenția să facă ordine. A spus că vrea să investigheze furtul miliardului. Aici avem un episod despre unde au ajuns banii din furtul miliardului. Credem că decizia nu poate fi pusă doar pe lenea procuraturii, cred că sunt influențe politice aici. ”
Fostul ministru al Justiției, Olesea Stamate, este de părere că urmărirea penală ar fi trebuit inițiată, iar lista persoanelor interogate – extinsă.
„Această bănuială rezonabilă există, trebuia să fie începută urmărirea penală: să fie interogate diferite persoane, alte măsuri de investigație care să demonstreze că a avut loc această faptă, fie contrariul. Este evident că ceea ce era „în kuliok” era pentru a plăti salariile”.
În replică, Procuratura a emis un comunicat de presă, în care spune că va adopta soluții doar în baza legii. Instituția consideră că acest protest ar fi folosit pentru lupte politice și subliniază că dezacordul cu soluțiile organelor judiciare poate fi manifestat în limitele cadrului legal.
Procuratura Generală a argumentat neînceperea urmăririi penale pe acest caz prin faptul că în imaginile făcute publice anterior de către deputatul Iurie Reniță nu au fost stabilite elemente de infracțiune și nu s-a putut stabili ce se afla în punga neagră. Secvențele au fost filmate la sediul Partidului Democrat, în perioada negocierilor purtate în iunie anul trecut pentru formarea unei alianțe de guvernare, între PSRM și PDM. În acestea, Igor Dodon mai recunoștea că socialiștii sunt finanțați de la Moscova și că îi trimite note informative lui Vladimir Putin despre situația din Republica Moldova. Președintele a spus ulterior că toate aceste afirmații ar fi fost parte a unui joc politic.