VIDEO | Evaziune de 6 milioane de lei și acte falsificate. Anchetă la o firmă care ajuta cetățeni din Federația Rusă să obțină cetățenia Republicii Moldova și a României

  • 27 Octombrie 10:07
VIDEO | Evaziune de 6 milioane de lei și acte falsificate. Anchetă la o firmă care ajuta cetățeni din Federația Rusă să obțină cetățenia Republicii Moldova și a României

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) și Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani, cu prejudicii calculate la Bugetul public național de peste 6 milioane de lei, după efectuarea, cu suportul BPDS Fulger, a 12 percheziții la contribuabilii ce prestează servicii de perfectare a actelor pentru facilitarea obținerii cetățeniei Republicii Moldova și a României.

Potrivit unui comunicat emis de PCCOCS, compania oferea servicii de perfectare a actelor necesare pentru dobândirea cetățeniei moldovenești, iar ulterior, în baza acestora, dosarele erau depuse la Autoritatea Națională pentru Cetățenie din România. Clienții erau, în special, cetățeni ai Federației Ruse și ai altor state din spațiul CSI.

Pentru serviciile prestate, compania încasa bani în monedă națională, valută străină și monedă electronică, însă sumele nu erau reflectate în contabilitate, iar impozitele corespunzătoare nu erau achitate.

În cadrul investigațiilor, au fost efectuate 12 percheziții la sediile companiei și la domiciliile persoanelor vizate. Oamenii legii au ridicat telefoane mobile, calculatoare, documente contabile, înscrisuri de ciornă, softuri, procuri, acte cu semne de falsificare și sume de bani în lei și valută străină.

Dosarul vizează compania și două persoane din conducerea acesteia, bănuite de implicare directă în schema frauduloasă.

Potrivit autorităților, investigațiile continuă, urmărind identificarea tuturor persoanelor implicate și recuperarea integrală a prejudiciului.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
11,07
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:3,09 m/s
Tue
8
Wed
10
Thu
12
Fri
13
Sat
14
Arhivă Radio Chișinău