VIDEO DRONĂ | Imagini cu orașul din Rusia care dispare de la o zi la alta, înghițit de pământ
-
10 Decembrie 2017 08:51
Dacă vom tasta pe Google cuvântul „Berezniki”, ne vom trezi într-o inflație de imagini cu gropi abisale căscate în diverse zone dintr-un oraș rusesc industrial din peisajul post-sovietic al Munților Ural.
De peste trei decenii, Berezniki, din regiunea Perm, cu o populație de 150.000 de locuitori, se scufundă încet, tras la fund de craterele uriașe care înghit fabrici, clădiri de birouri, case, școli, tot ce le stă în cale.
Groapa cea mai adâncă ar fi apărut în 2007 și continuă să se extindă, cu un hău de sute de metri.
„A fost o panică atât de mare. Oamenii care locuiau în apropiere și-au trimis familiile la rudele din alte orașe”, își amintește acel moment, într-un reportaj realizat de RFE/RL, Valery Mets, veteran al războiului sovietic din Afganistan și fost muncitor într-o mină de potasiu din Berezniki.
Mets derulează acum o campanie care solicită relocarea oamenilor din orașul industrial.
Înainte ca orașul să fie construit, aici ar fi existat Marea Perm, în urma căreia a rămas un enorm zăcământ de potasiu, care asigură, potrivit specialiștilor, 10% din consumul total de potasiu la nivel global.
RFE/RL a documentat recent cu o dronă dezastrul natural din Berezniki, transmite Euronews care a preluat filmarea de deasupra orașului.
În 2016, președintele rus Vladimir Putin a cerut lămuriri autorităților din Berezniki privind întârzierile în construirea de noi case pentru locuitorii afectați.
Sursa: Digi24