VIDEO | Droguri de sute de mii de lei ridicate de ofițerii de investigație. Șase persoane au fost reținute

  • 06 Iunie 17:24
VIDEO | Droguri de sute de mii de lei ridicate de ofițerii de investigație. Șase persoane au fost reținute

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a Inspectoratul Național de Investigații, în comun cu cei de urmărire penală ai Inspectoratului de poliție Botanica, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău, oficiul Botanica, au deconspirat activitatea infracțională a unui grup de persoane suspectate de trafic de droguri, anunță Poliția Republicii Moldova.

Ca urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, oamenii legii au efectuat percheziții corporale la șase bărbați cu vârstele cuprinse între 22 și 28 de ani, dintre care unul este cetățean al Ucrainei.

În cadrul documentării, s-a stabilit că aceștia erau aprovizionați cu substanțe narcotice și anume marijuana de către un bărbat de 40 de ani, locuitor al orașului Chișinău.

Astfel, la domiciliul acestuia, polițiștii au depistat și ridicat 800 gr. de marijuana ambalate în pachețele „Zip-Lok” ascunse în frigider. La fel, în automobilul suspectului au fost depistate  alte 70 gr. de marijuana.

Ulterior, în urma declarațiilor suspectului, ofițerii de investigație au descins cu percheziție și într-o gospodărie din satul Mileștii Mici, raionul Ialoveni, unde acesta cultiva ilegal plante de canabis.

La moment, șase persoane sunt reținute pentru 72 de ore, iar unul a fost recunoscut în calitate de bănuit și este cercetat în stare de libertate, conlucrând cu organul de urmărire penală.

În urma colaborării cu organele abilitate ale Ucrainei, s-a stabilit că cetățeanul Ucrainei, la moment, este anunțat în urmărire penală pentru organizarea ilegală a traficului de droguri pe teritoriul Ucrainei în proporții deosebit de mari și în complicitate cu alte persoane.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru „circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”, și, conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 până la 15 de ani.

Polițiștii continuă să efectueze măsuri speciale de investigație pentru stabilirea implicării altor persoane în activitatea infracțională.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău