Lenin a cerut instalarea unei "republici roșii" în România la foarte puțin timp după ce a preluat puterea în fosta capitală țaristă, Petrograd. Se baza pentru această operațiune pe doi lideri comuniști hotărâți, transmite Digi24.

Primul, Cristian Racovski, era binecunoscut serviciilor de siguranță românești. Aflat din 1912 în conducerea Partidului Social Democrat din România, acesta era un obișnuit al congreselor Internaționalei a II-a socialiste și va fi apoi activ în Comintern.

Cu rădăcini bulgare, moșie în Dobrogea, studii de Medicină la Montpellier și de Drept la Paris, Racovski se vedea în postura de lider regional. Unul dintre proiectele sale era o federație balcanică cu România complet ștearsă de pe hartă.

În august-septembrie 1913, Cristian Racovski îl găzduiește la Mangalia pe viitorul numărul 2 în ierarhia bolșevică, Leon Troțki. Împărtășea cu el și cu Vladimir Ilici Lenin visul revoluției mondiale pentru instaurarea comunismului.

În 1915, primește la București un alt vizitator cheie, pe Alexander Parvus. Sub umbrela confortabilă a afacerilor sale în Germania, Turcia, Rusia și țările nordice, Parvus strângea informații strategice pe care le livra, de preferință, agenților germani.

Emigrant rus și "revoluționar de profesie", Alexander Parvus voia dispariția regimului țarist din Rusia și credea că o lovitură dură din partea Germaniei va oferi societății ruse acest cadou. Parvus va intermedia în 1917 discuțiile dintre serviciile secrete germane și exilatul Lenin întoarcerea acestuia de la Zurich în Rusia. Cu astfel de musafiri subversivi, dosarul lui Racovski de la Siguranță devenea din ce în ce mai stufos.

În 1916, la intrarea României în război, alături de alți socialiști radicali, Cristian Racovki ținea discursuri pacifiste. Suspectat că este agent german, este arestat la domiciliu. Când autoritățile române evacuează capitala, arestatul ajunge la închisoarea din Vaslui, apoi în domiciliu forțat la Iași. Dar pe 1 Mai 1917 este eliberat de o mulțime de revoluționari ruși. Incidentul, relatat de un agent al Siguranței românești, arată că efectele Revoluției din Rusia declanșate în februarie, s-au simțit imediat și pe linia frontului din România.

În lipsa unui guvern democratic puternic la Petrograd, mesajele revoluționare rusești se radicalizau. Bolșevicii - cu cererile lor de expropiere a pământurilor și fabricilor - deveneau tot mai vocali.

Pe 1 mai 1917, soldaților ruși, încartiruiți la Iași, le vorbea, de exemplu, un delegat al sovietului din Petrograd. Iar la aceeași manifestare, un inginer de la Statul Major Rus, declama că poporul român trebuie eliberat din sclavie și că regele Ferdinand trebuie să abdice, așa cum a făcuse țarul Nicolae al II-lea. Mulțimea care asculta entuziastă astfel de îndemnuri este cea care l-a scos pe Racovski din domiciliul forțat și l-a însoțit până la gară pentru destinația Odesa.

Aici, Cristian Racovski, devenit șef politico-militar în sudul Ucrainei, a adunat un grup de insurgenți ca să declanșeze o insurecție în România. Eforturile sale s-au intersectat la sfârșitul lui 1917 cu misiunea unui comando bolșevic trimis de Lenin la Iași.

În frunte cu Simion Grigorievici Roșal, unul dintre participanții la marele puci din Octombrie de la Petrograd, acest comando avea misiunea să îl asasineze pe regele Ferdinand, să aresteze guvernul și să instaleze la putere "un soviet de muncitori și țărani". Din fericire, complotul este descoperit înainte de a fi declanșat. Conspiratorii sunt arestați, iar trupele bolșevice din zona Iașului dezarmate. Mai mult, la cererea Sfatului Țării de la Chișinău, armata română intervine în ianuarie în Basarabia ca să elimine și de acolo pericolul bolșevic.

Imediat după război, amenințarea comunistă se manifestă din nou, la nici două săptămâni de la revenirea triumfătoare a suveranilor României la București și de la Proclamația de Unire de la Alba Iulia.

Pe 13 decembrie 1918, pe Calea Victoriei, au loc ciocniri violente între forțele de ordine și muncitorii tipografi aflați în grevă. Serviciile de informații românești descoperă că violențele nu fuseseră deloc spontane. Manifestele - care chemau la o lovitură de stat - fuseseră tipărite în Rusia.

Creierele diversiunii - și ele în Rusia - erau Cristian Racovski, Mihai Gheorghiu Bujor și Alexandru Nicolau. Executanții principali se vor regăsi pe banca acuzaților la procesul care va avea loc în martie 1919. Vor fi sancționați cu indulgență sau achitați.

Diversiunile pentru dezmembrarea României numită "imperialistă" erau însă abia la început.