VIDEO | Cum Ion Chicu explică atacul asupra României și ce spune despre retragerea cetățeniei române. „Show politic”

  • 30 Mai 2020 15:19
VIDEO | Cum Ion Chicu explică atacul asupra României și ce spune despre retragerea cetățeniei române. „Show politic”

„Niște elemente de show politic”, astfel a comentat premierul de la Chișinău, plângerea depusă pe numele său la Autoritatea Națională pentru Cetățenie pentru retragerea cetățeniei române, informează INFOPRUT.RO.

Potrivit infoprut.ro, întrebat ce părere are despre faptul că deputatul Constantin Codreanu a depus o plângere pe numele său pentru retragerea cetățeniei române după atacul său la adresa României, premierul de la Chișinău a răspuns simplu: „Cum îl cheamă?!”. „Eu ce trebuie să comentez aici? Știu că cineva s-a adresat la biserică să mă excomunice și tot așa mai departe. Acestea sunt elemente de show politic. Sunt mulți din ăștia, ce să-i fac, nu pot să-i comentez pe fiecare”, a punctat premierul.

Cât despre postarea care a generat revolta opiniei publice, Ion Chicu a menționat că își asumă tot ceea ce scrie pe Facebook, dar a precizat că „Doamne ferește, nu a fost atac la adresa României și a poporului român”. „Este constatarea faptului că unii domni din Parlamentul European cred că R. Moldova este o regiune unde poți să faci ce dorești, să faci  imixtiune directă în treburile interne, fapt pe care eu ca cetățean și ca prim-ministru al R. Moldova nu-l voi tolera niciodată”, a declarat sursa. 

Amintim că, vineri 22 mai 2020, premierul Ion Chicu a atacat dur România, în contextul unor declarații ale europarlamentarului Siegfried Mureșan despre gestionarea defectuoasă a crizei COVID-19 și eșuarea implementării reformelor.

Ministerul Afacerilor Externe de la București a calificat declarațiile lui Ion Chicu drept inacceptabile, inadecvate și lipsite de respect. După care, deputatul Constantin Codreanu a depus o plângere la Autoritatea Națională pentru Cetățenie pentru retragerea cetățeniei române a prim-ministrului Republicii Moldova.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
18,24
Cer senin
Umiditate:36 %
Vint:3,6 m/s
Fri
14
Sat
16
Sun
14
Mon
15
Tue
15
Arhivă Radio Chișinău