VIDEO | Credincioșii și preoții Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din Ghidighici au aderat la Mitropolia Basarabiei

  • 10 Decembrie 2023 13:45
VIDEO | Credincioșii și preoții Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din Ghidighici au aderat la Mitropolia Basarabiei

Credincioșii și preoții Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din Ghidighici au aderat la Mitropolia Basarabiei a Patriarhiei Române. Anunțul a fost făcut de către protoiereul Maxim Melinti, paroh al Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din Ghidighici, suburbie a municipiului Chișinău.

„Astăzi, la solicitarea creștinilor satului Ghidighici, comunitatea noastră a revenit la Biserica-Mamă, aderând la Mitropolia Basarabiei din cadrul Patriarhiei Române. Aderarea de-a lungul anilor a fost solicitată de către creștinii și enoriașii satului Ghidighici care și-au expus în acești ani dorința fermă de a reveni la Biserica Mamă, la origini culturale, spirituale și la origini istorice. Este, întâi de toate, un act de reconoștință în fața înaintașilor noștri, a strămoșilor noștri, îndeosebi ale sfinților părinți Dosoftei, Varlaam, Gurie Grosul, Alexei Mateevici, a marilor compatrioți de ai noștri - Ion și Doina AldeaTeodorovici, Nicolae Dabija, Grigore Vieru, Leonida Lari și a băștinașului nostru Ion Timofei Costin care a făcut parte din Sfatul Țării și a devenit primar de Chișinău în anii 40 ai secolului trecut. Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!”, a spus protoiereul Maxim Melinti.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
11,24
Cer fragmentat
Umiditate:76 %
Vint:6,17 m/s
Sat
14
Sun
11
Mon
11
Tue
11
Wed
12
Arhivă Radio Chișinău