Pe 20 decembrie, trecuseră deja trei zile de la carnagiul din 17 decembrie și mulți timișoreni nu știau ce s-a întâmplat cu morții, răniții și cei arestați. Rolul decisiv al acestei zile l-a avut muncitorimea timișoreană. Aproape în toate fabricile s-a declarat grevă generală. Sirenele sunau în tot orașul. După ora 10.00 coloane imense de muncitori de pe platforma Buziașului, apoi UMT s-au îndreptat spre Piața Operei. Se striga „Jos Ceaușescu!”; „Libertate”; „Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!”.

La ora 13.00 piața era neîncăpătoare, iar după ora 14.00 încep discursurile din celebrul balcon. Tot în jurul orei 14.00, în fața acestei nemaivăzute revărsări de lume, unitățile militare sunt retrase în cazărmi. Acest lucru nu însemna sub nicio formă o fraternizare cu manifestanții, din contră. La ordinele familiei Ceaușescu, comandanții militari pregăteau Operațiunea “Tunetul și Fulgerul” prin care se urmărea anihilarea totală a revoltei, scrie debanat.ro.

 Câteva mii de protestatari s-au dus și la Comitetul Județean de partid (Palatul Administrativ de azi). Delegați ai mulțimii se întâlnesc cu prim-ministrul Constantin Dăscălescu, și Emil Bobu. Li se înmânează primele doleanțe ale timișorenilor: anchetarea și condamnarea tuturor celor răspunzători pentru represiunea armată din zilele precedente; eliberarea deținuților politici; înapoierea morților pentru a fi îngropați creștinește; organizarea alegerilor libere; libertatea absolută a presei, Radioului și Televiziunii. Mai mult, se cere și demisia lui Ceaușescu. Evident, aceste cereri nu sunt acceptate. Totuși, autoritățile au dat și un semnal de bunăvoință, fiind eliberați mulți dintre revoluționarii arestați în zilele anterioare, în special pe 16 decembrie. Lideri ai revoluționarilor ies pe balconul Județenei de partid și vorbesc manifestanților. Se strigă “Jos Ceaușescu!”.

La Operă, grupul care a intrat în clădire pune bazele Frontului Democratic Român, care declară, în ovațiile mulțimii, Timișoara ca primul oraș liber din România. Spre seară apar și primele disensiuni între autoproclamații lideri ai Revoluției, Lorin Fortuna și Claudiu Iordache fiind bănuiți că ar avea protecția unor securiști. În seara zile de 20 decembrie este creionată și o proclamație a Frontului Democratic Român. Cei din conducerea FDR condiționează orice negociere cu autoritățile de la București, de demisia lui Ceaușecu. În proclamație sunt prinse mai multe puncte: organizarea de alegeri libere; libertatea cuvântului, presei, radioului și televiziunii; deschiderea imediată a granițelor de stat; integrarea României în rândul statelor care garantează și respectă drepturile fundamentale ale omului; eliberarea neîntârziată a tuturor deținuților și dizidenților politici din România; dreptul de a manifesta liber etc. Spre seară, revolta se extinde în alte orașe din Timiș: Lugoj, Sânnicolau Mare, Buziaș, Jimbolia, Deta, Nădrag. Noaptea ajung în Gara de Nord muncitori din mai multe orașe din Oltenia înarmați cu bâte, trimiși la Timișoara pentru a o salva de străini. Sunt întâmpinați cu mâncare, iar mulți dintre ei vor rămâne să participe activ la evenimentele care au urmat.

În timp ce Timișoara fremăta, la ora 15.00 Nicolae Ceaușescu se întorcea din Iran și organizează o teleconferință în care vorbește de implicarea SUA, URSS și Ungariei în evenimentele de la Timișoara. La ora 19.00, într-o celebră cuvântare difuzată la radio și televiziune, Ceaușescu condamnă manifestațiile de la Timișoara și ordonă măsuri drastice de represiune. “Elemente huliganice au provocat distrugeri de tip fascist în scopul destabilizării țării, dezmembrării teritoriale, lichidării revoluției socialiste și întoarcerii sub dominație străină”, proclamă Ceaușescu. Totodată, el dă vina pe “agenturili străine de spionaj și pe românii din interior care își vând țara pentru un pumn de dolari sau pentru alte valute”.

A doua zi, urmau să iasă în stradă românii din mai multe orașe, București, Cluj, Sibiu, Brașov, pentru ca pe 22 decembrie Ceaușescu să fugă. Nu a fost însă un sfârșit, ci un început pentru eșaloanele doi și trei ale Partidului Comunist și ale Securității care au confiscat și deturnat revoluția de la Timișoara.