Victoria Kamalei Harris la alegerile din SUA ar putea fi o oportunitate pentru Republica Moldova (Analiză DW)

  • 05 Noiembrie 16:45
Victoria Kamalei Harris la alegerile din SUA ar putea fi o oportunitate pentru Republica Moldova (Analiză DW)

O victorie a Kamalei Harris la alegerile din SUA ar putea fi favorabilă pentru o viitoare soluționare a conflictului transnistrean. Pe de altă parte, revenirea lui Trump la Casa Albă ar face mai dificulă ecuația din regiune, potrivit unei analize DW în Moldova.

Care este locul SUA în Strategia de Securitate a Republicii Moldova, explică Vitalie Călugăreanu, într-o analiză DW.

Politica externă și conflictele de pe glob sunt printre temele campaniei electorală din SUA. Aici s-ar încadra și interesul Republicii Moldova. În 2023, președinta Maia Sandu a elaborat o nouă Strategie de Securitate a Republicii Moldova în care SUA apar ca partener strategic al Moldovei. Rusia, care s-a bucurat de această etichetă (inclusă în vechea Strategie) până în 2023, apare acum ca principală amenințare și ca stat agresor din cauza invaziei asupra Ucrainei.

Federația Rusă și interpușii săi din Moldova reprezintă cea mai periculoasă și persistentă sursă de amenințare care, dacă nu este contracarată, poate avea efecte severe pentru statalitatea, democrația și prosperitatea țării”, scrie în strategie.

Este pentru prima dată când Chișinăul îndrăznește să spună asta atât de explicit, într-un document de bază.

Chișinăul investește speranțe mari în victoria Ucrainei în războiul declanșat de Rusia. În acest caz, soluționarea conflictului transnistrean ar fi mult mai simplă, spun experții și decidenții de la Chișinău. În interesul Moldovei este ca Ucraina să rămână independentă și să devină membră a familiei europene. Acesta este un element-cheie al securității naționale a Republicii Moldova.

Detalii sensibile, sub lacătul discreției 

Republica Moldova va avea nevoie de prieteni și parteneri cu pondere la nivel mondial când se va negocia pacea în Ucraina. Atunci va fi hotărâtă și soarta Transnistriei – regiune separatistă din cadrul Republicii Moldova (11% din teritoriu) controlată de un regim ilegal pro-rus și de o armată rusească de ocupație. Președinta Maia Sandu este des întrebată despre soarta regiunii transnistrene în actualul context regional. Răspunsul ei este mereu același și întotdeauna scurt: „Va trebui să profităm de conjunctura regională ce s-ar putea ivi la un moment dat. Noi ne pregătim de această oportunitate”. Alte detalii nu a oferit niciodată.

Poziția SUA va conta decisiv „atunci când se va ivi oportunitatea” soluționării conflictului transnistrean în cadrul negocierilor de pace dintre Ucraina și Rusia. Este important ca, în acel moment, președinte al SUA să fie un politician-prieten al Chișinăului care se interesează de Republica Moldova și ține cont de interesul strategic al acestei țări. O eventuală victorie în alegerile din SUA a candidatului perceput ca „favoritul Kremlinului”, Donald Trump, și nu a candidatei Partidului Democrat Kamala Harris, ar face mai dificilă ecuația reintegrării Republicii Moldova prin negocierea păcii ucrainene. La negocieri, Kievul își va apăra propriile interese și este greu de crezut că ar putea pleda cauza reintegrării Republicii Moldova (prin lichidarea separatismului transnistrean) în detrimentul propriilor teritorii. SUA și alți parteneri externi ai Chișinăului vor trebui să pledeze cauza Moldovei la acele negocieri.

Presa din Chișinău: Ar fi existat „tentații” ucrainene în privința Transnistriei

În campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, câștigate duminică de Maia Sandu, s-a vorbit în mass media despre faptul că, după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, ar fi existat tentații din partea Ucrainei legate de Transnistria. Kievul este nevoit să țină forțe militare pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, pentru a se asigura că armata rusă dislocată ilegal în Transnistria nu va ataca Odesa. Dar Ucraina are nevoie de acești militari pe front ca să reziste în fața ocupanților ruși. În plus, potrivit presei, tentațiile Kievului erau legate de uriașul depozit de muniții de la Cobasna (din Transnistria – cel mai mare din tot spațiul ex-sovietic) aflat la numai 2 kilometri de hotarul ucrainean. Presa din Chișinău a scris că, la scurt timp după începutul invaziei ruse, președintele Volodimir Zelenski i-ar fi cerut Maiei Sandu să-și dea acordul pentru o incursiune de câteva zile a armatei ucrainene în Transnistria, dar președinta Republicii Moldova ar fi refuzat, pentru a păstra pacea și a nu permite atragerea Moldovei în război. Atât Maia Sandu, cât și Volodimir Zelenski evită să discute public despre acest subiect.

Ucraina n-a intrat în Transnistria datorită eforturilor diplomatice enorme făcute de administrația Maiei Sandu în ultimii trei ani, prea puțin la vedere și mai mult pe canale neștiute de public, de a convinge Kievul să nu atragă Moldova în război. Pentru asta s-a cultivat la Chișinău o prietenie onestă și cu perspectivă de viitor cu Ucraina. În acest demers Maia Sandu a fost ajutată masiv, tot pe căi diplomatice, de partenerii din Vest, cu lobby la Kiev în favoarea Moldovei, pentru că președinta are relații excelente în marile capitale occidentale. Chiar crede lumea că generalul Sîrski (ucrainean) n-avea prin sertar un plan gata făcut pentru Cobasna (depozitul cu muniții din Transnistria) și cei câțiva pokemoni ruși aflați ilegal într-un teritoriu care oricum nu-i al lor?”, se întreba recent, Sorin Ioniță de la Expert-Forum România într-un editorial apărut pe Contributors.ro.

Revenim la Strategia de Securitate a Republicii Moldova editată de Maia Sandu în 2023 ca să înțelegem importanța SUA în drumul pe care îl are de parcurs Republica Moldova până în 2030 – anul stabilit de președinta Sandu ca moment al aderării țării la UE. „Parteneriatul cu SUA este unul strategic pentru securitatea națională – sarcina fiind extinderea și aprofundarea acestui parteneriat în vederea valorificării sale integrale”. O discretă construcție editorială a relației cu principalul partener strategic. Probabil pentru a nu genera prea multă iritație în rândul unora de la Chișinău care se alimentează cu propagandă rusească și fac din NATO și SUA sperietori de campanie pentru moldovenii neinformați.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,52
Nori împrăștiați
Umiditate:89 %
Vint:6,69 m/s
Sat
-0
Sun
2
Mon
3
Tue
8
Wed
4
Arhivă Radio Chișinău