Victor Parlicov, declarații după ce a fost demis din funcția de ministru al Energiei: „Se întrevede o criză energetică”

  • 05 Decembrie 2024 19:47
Victor Parlicov, declarații după ce a fost demis din funcția de ministru al Energiei: „Se întrevede o criză energetică”

Fostul ministru al Energiei, Victor Parlicov a susținut o conferință de presă, după ce a fost demis din funcție. Acesta a vorbit despre activitatea sa la minister și a a avertizat că Republica Moldova se confruntă cu un risc crescut de criză energetică începând cu 1 ianuarie 2025. Totodată, Parlicov a precizat că nu și-a dat demisia, ci a fost revocat din funcție.

„Principalul subiect pe care mi s-a cerut demisia este cel al gazelor naturale. Eu am încercat sa atrag atenția că acest subiect este artificial umflat. Azi gazele naturale joacă un rol mai puțin important, avem 64% gospodării care se încălzesc cu lemne si cărbuni, dar toți se tem de tariful la gaz. Și asta e ceea ce vor actorii externi. Din păcate în războiul informațional cu Federația Rusă am avut rezultate modeste. Rămân la părerea că subiectul tarifului gazului este disproporționat umflat, comparativ cu efectul asupra gospodăriilor casnice și uneori și în cazul celor industriale. Asta nu înseamnă că nu e important, dar rămâne un subiect sensibil. Da, se întrevede o criză energetică. Ceea ce e important este că noi avem puterea să trecem peste această perioadă”, a declarat Victor Parlicov.

Referitor la afirmațiile premierului care a spus că Victor Parlicov că „admis greșeli care ne-au adus în situație de criză”, fostul ministru s-a declarat ușurat că nu va mai fi la butoane și „nu voi fi în acea celulă de criză care va trebui să gestioneze acest lucru în următoarea perioadă”. 

„Domnul premier poate să spună mai multe despre greșelile pe care le-a identificat în activitatea mea. Este o revocare, nu e o demisie. Eu când am venit, știam că e o funcție temporară. Eu consider că am făcut față situației, iar tot ce ține de greșeli, eu cred că domnul premier poate să intre în detalii”, a mai spus Parlicov. 

Totodată, fostul ministru al Energiei Victor Parlicov a vorbit și despre cine a greșit cu referire la stocurilor de gaze, care au dus la creșterea tarifului. 

„Poate asta e greșeala mea, dar eu nu am făcut show, nu am scandalizat lucrurile, dar părerea mea este că ratarea achizițiilor ține de Energocom. Câteva elemente: Când au fost cele mai bune prețuri - ianuarie până în aprilie - Energocom vindea gazul către MoldovaGaz, avea preț garantat, gaz în stoc, și pe piață gazul era gaz. În opinia mea atunci, Energocom trebuia să cumpere gazul ieftin de pe piață, să-l dea la MoldovaGaz cu preț stabilit prin decizia CSE, politic asumat. Astfel, stocurile de gaz, portofoliul, trebuia să se ieftinească semnificativ. Ei trebuiau sa intre în vară cu stoc la preț bun.

Rateul principal dacă mă întrebați pe mine, s-a făcut în prima parte a anului - nimeni nu și-a asumat - ca gazul din stoc să fie substituit cu gaz ieftin de pe piață (SWOP). Iar prețurile cele mai bune care le-am avut - să fie folosite din plin pentru a optimiza portofoliul de stocuri de gaz. Asta e opinia mea. MoldovaGaz nu putea face asta, pentru că mulți nu voiau să le vândă gaz fiind o companie fiică Gazprom, cu un bilanț complicat. Și mai avea obligații contractuale de a cumpăra gaz doar până la sfârșit de aprilie, mai sunt nuanțe, dar nu vreau să intru în detalii”, a subliniat Parlicov.

Amintim că, astăzi premierul Dorin Recean a solicitat în cadrul unei conferințe de presă, demisiile ministrului Energiei, Victor Parlicov, șefului Energocom, Victor Bînzari, precum și demisia lui Sergiu Tofilat, membru în Consiliul de Observatori ai întreprinderii Moldovagaz.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
4,24
Ceață
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Fri
11
Sat
5
Sun
3
Mon
1
Tue
0
Arhivă Radio Chișinău