Viceprim-ministrul Oleg Serebrian a discutat aspectele legate de problematica transnistreană cu E.S. Paun Rohovei, ambasador cu misiuni speciale al Ucrainei
-
18 Decembrie 2023 12:11
Astăzi, viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut o întrevedere de lucru cu E.S. Paun Rohovei, ambasador cu misiuni speciale al Ucrainei responsabil de dosarul transnistrean, însoțit de E.S. Marko Șevcenko, ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, relatează serviciul de presă al Executivului.
Discuțiile s-au concentrat pe eforturile comune pentru a conferi o dinamică pozitivă procesului de reglementare transnistreană în parametrii promovați de autoritățile Republicii Moldova, cu rezolvarea celor mai stringente probleme ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, evitarea focarelor de destabilizare și menținerea unei ambianțe de securitate.
În contextul recentei decizii a Consiliului European de a deschide negocierile de aderare la Uniunea Europeană (UE) cu Republica Moldova și cu Ucraina a fost remarcat faptul că rolul UE în procesul de reglementare devine unul foarte important și de impulsionare a proceselor în sfera promovării politicilor de reintegrare a țării.