Vicepremierul Nicu Popescu a încheiat vizita la Bruxelles: “Dorim cu suportul UE să construim noi drumuri, școli, spitale, să consolidăm climatul de afaceri, să atragem investiții și să fortificăm reziliența”

  • 26 Ianuarie 2022 09:57
Vicepremierul Nicu Popescu a încheiat vizita la Bruxelles: “Dorim cu suportul UE să construim noi drumuri, școli, spitale, să consolidăm climatul de afaceri, să atragem investiții și să fortificăm reziliența”

În marja vizitei sale de lucru la Bruxelles, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a avut o serie de întrevederi cu reprezentanții conducerii NATO și înalți oficiali europeni, în cadrul cărora a fost reliefată poziția țării noastre asupra subiectelor de actualitate de pe agenda europeană.

„Am vorbit la Bruxelles cu reprezentanții conducerii NATO - secretarul general Jens Stoltenberg și secretarul general adjunct Mircea Geoană, europarlamentari și reprezentanți ai instituțiilor europene despre prioritățile de cooperare și situația de securitate regională” – a menționat vicepremierul Nicu Popescu.

În cadrul întrevederii găzduite de Stefano Sannino, secretarul general al Serviciului European pentru Acțiune Externă și secretarul general adjunct NATO Mircea Geoană, interlocutorii au pledat pentru respectarea principiilor care stau la baza arhitecturii europene de securitate. Consolidarea cooperării politice, participarea la misiunile UE de gestionare a crizelor, combaterea amenințărilor hibride și securitatea cibernetică - au fost printre temele în atenție.

„Înalții oficiali europeni: Simon Mordue, consilier principal pe probleme de politică externă al președintelui Consiliului European, Fernando Andresen Guimaraes, membru al cabinetului președintelui Comisiei Europene și Katarína Mathernová, directorul general adjunct al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind extinderea din cadrul Comisiei Europene, au fost ca de fiecare dată parteneri de dialog implicați și preocupați cu evoluțiile din Republica Moldova.” – a spus șeful diplomației Republicii Moldova.

Oficialii au trecut în revistă progresul înregistrat pe agenda de reforme în diferite sectoare, precum și implementarea Planului de Recuperare Economică și Planul Economic și de Investiții al UE pentru statele Parteneriatului Estic.

„Dorim cu suportul UE să construim noi drumuri, școli, spitale, să consolidăm climatul de afaceri, să atragem investiții, să creăm noi locuri de muncă, să scoatem țara din sărăcie, să creștem nivelul de trai al cetățenilor și să fortificăm reziliența. Aceste acțiuni corespund, de asemenea, și obiectivelor politice pe termen lung ale UE.” – a punctat ministrul Nicu Popescu.

Un alt obiectiv al agendei a fost orientat spre consolidarea diplomației parlamentare, în acest sens, întrevederile cu David McAllister, președintele comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European, Dragoș Tudorache, vicepreședintele grupului Renew Europe și raportorul pentru Republica Moldova, Siegfried Mureșan, vicepreședintele grupului Partidului Popular European Creștin Democrat și președintele comisiei parlamentare de asociere Uniunea Europeană - Republica Moldova, au fost completate cu discuțiile punctuale pe dosare de actualitate cu europarlamentarii Sergey Lagodinsky, membru al Adunării Parlamentare Euronest, grupul Verzilor și Raphaël Glucksmann, membru al grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European.

„În Republica Moldova, președintele, majoritatea parlamentară, guvernul depun eforturi coordonate pentru asigurarea obiectivului de modernizare europeană a țării noastre.” – a conchis vicepremierul Nicu Popescu.

În cadrul discuțiilor purtate la Bruxelles vicepremierul Nicu Popescu a transmis interlocutorilor europeni aprecierea autorităților pentru numeroasele proiecte de dezvoltare la scară națională, regională și locală implementate în țara noastră cu sprijinul financiar al UE, dar și pentru noul pachet de asistență macrofinanciară în valoare de până la 150 milioane euro, care urmează a fi aprobat de Parlamentul European.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
9,4
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
9
Mon
8
Tue
12
Arhivă Radio Chișinău