Via Transilvanica și orașul Brașov, în top 25 cele mai bune locuri de vizitat din întreaga lume în anul 2025 recomandate de National Geographic

  • 24 Octombrie 11:26
Via Transilvanica și orașul Brașov, în top 25 cele mai bune locuri de vizitat din întreaga lume în anul 2025 recomandate de National Geographic

Traseul de drumeție Via Transilvanica este menționat, alături de Brașov, în top 25 cele mai bune locuri de vizitat din întreaga lume în anul 2025, recomandate de National Geographic, au anunțat miercuri cei de la Asociația Tășuleasa Social, transmite Agerpres.

“De curând, publicația National Geographic a realizat un clasament cu 25 de destinații din lume de neratat în anul 2025. Printre locații extraordinare din Guatemala, Mexic sau Thailanda, se află și un oraș de la noi din țară! Din România, Brașov se află pe listă și împarte locul cu Via Transilvanica drept destinații care sunt musai de vizitat în anul care vine. Ne bucurăm enorm că tot mai multe publicații de profil recomandă traseul nostru la nivel internațional, iar asta se vede deja pe traseu, pentru că avem tot mai mulți drumeți din afară care vin să ne cunoască țara”, este mesajul postat pe pagina de Facebook Via Transilvanica.

National Geographic recomandă Brașovul ca destinație turistică în anul 2025 și menționează că regiunea poate fi explorată de-a lungul Via Transilvanica, traseu de drumeție finalizat în anul 2022, care pleacă de la Putna și traversează zece județe, până la intrarea Dunării în țară.

În text se vorbește despre două dintre secțiunile Via Transilvanica: Terra Saxonum, care include Sighișoara, și Terra Dacica.

Via Transilvanica – “Drumul care unește” – este un proiect inițiat în anul 2018 de către Asociația Tășuleasa Social din județul Bistrița-Năsăud și reprezintă un traseu turistic de lungă distanță, de 1.400 kilometri, ce traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin.

Traseul poate fi parcurs pe jos, cu bicicleta sau călare și este semnalizat cu marcaje vopsite, stâlpi indicatori și borne de andezit sculptate individual.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
4,4
Ploaie puternică
Umiditate:95 %
Vint:5,66 m/s
Fri
4
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Arhivă Radio Chișinău