Veteranii războiului de pe Nistru îndeamnă populația Rep. Moldova să se implice în contracararea propagandei ruse și cer autorităților neutralizarea forțelor destabilizatoare ale spionajului rusesc

  • 12 Iunie 14:06
Veteranii războiului de pe Nistru îndeamnă populația Rep. Moldova să se implice în contracararea propagandei ruse și cer autorităților neutralizarea forțelor destabilizatoare ale spionajului rusesc

Veteranii războiului de pe Nistru îndeamnă populația Rep. Moldova să se implice în contracararea propagandei ruse și cer autorităților de la Chișinău neutralizarea forțelor destabilizatoare ale spionajului rusesc, din structurile statului. Reprezentanții Asociației Veteranilor Războiului din 1992 ”Tiras Tighina ” au lansat astăzi un apel în care cer luarea unor măsuri și în privința celor care propagă dezinformarea pe rețelele sociale în special pe rețeaua TikTok. În cadrul unui interviu la Radio Chișinău, analistul Nicolae Negru dă exemplul Ucrainei care a reușit elimine din sistem elementele rusești infiltrate în instituțiile statului. Rep. Moldova continuă să aibă această problemă, potrivit lui Nicolae Negru, transmite Radio Chișinău.

Rusia discreditează cursul european al Rep. Moldova prin multele formațiuni politice radicale și zeci de organizații obștești locale create, prin care elemente ale spionajul rusesc încearcă să răstoarne puterea constituțională pro-europeană de la Chișinău. Este unul din mesajele declarației Asociației veteranilor războiului de la Nistru, ”Tiras Tighina” făcută publică de colonelul Anatol Caraman, președintele organizației, cel care, în 1992, a condus trupele de carabinieri în luptele crâncene în războiul Rusiei împotriva Rep. Moldova.

”Cu banii furați în prezent ”cransocratul” Șor corupe jurnaliștii, artiștii, politicienii, formatorii de opinie, posturi TV, plătește editarea de pliante și ziare, corupe cu sume mari oamenii simpli,  plătește promovarea propagandistică a războiului pentru nimicirea Ucrainei, plătește propaganda pentru a discredita pregătirea Armatei Naționale pentru apărarea pământului strămoșesc de invazia Rusiei, plătește discreditarea cursului de aderare a Rep. Moldova la UE”,

Reprezentanții Asociației veteranilor de război îndeamnă populația să facă front comun în războiul informațional pe care Rusia îl duce pentru mințile cetățenilor Rep. Moldova și cer de asemenea identificarea și neutralizarea spionilor ruși infiltrați în structurile statului.

Zilele trecute s-a aflat că fostul șef al Statului Major al Rep. Moldova, Igor Gorgan, ar fi informator al spionajul militar rusesc. Se poate presupune că nu doar Armata Națională se confruntă cu o astfel de problemă, spune analistul Nicolae Negru la Radio Chișinău.

”Agenții Rusiei din Ucraina sunt încet, încet identificați și scoși de pe scena politică, chiar unii puși la închisoare. La noi acest proces încă nu a început. Iată zilele trecute am aflat cu toții  că primul militar al Rep. Moldova era spion al rușilor, lucra împotriva Ucrainei.  Putem presupune că o asemenea problemă avem în toate domeniile. Cred că SIS și în general autoritățile statului trebuie să apeleze la ajutor. Ucrainenii doar cu ajutorul serviciilor secrete americane au putut identifica mulți spioni și mai scoate din circuit. La noi trebuie de făcut acest lucru cât mai reped. Ne aflăm într-un moment critic”, a spus Nicolae Negru.

Săptămâna trecută jurnaliștii publicației The Insider au publicat o investigație potrivit căreia Igor Gorgan, fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, numit în această funcție de către ex-președintele Igor Dodon și demis de președinta Maia Sandu,  ar fi transmis sistematic informații Moscovei, despre situația din Republica Moldova.

Președinția de la Chișinău a condamnat actul de trădare și i-a retras acestuia distincțiile de stat și gradele militare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
2,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău