Versiune îmbunătățită a sistemului de accesare a conturilor personale de asigurări sociale datorită susțineri USAID
-
29 Septembrie 2020 18:36
ACCES CPAS 2.0 – versiunea îmbunătățită și reînnoită a sistemului de accesare a conturilor personale de asigurări sociale – a fost lansată de către Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS), cu susținerea Programului USAID Reforme Structurale în Moldova, transmite IPN.
Acum angajații, angajatorii, pensionarii și alți beneficiari vor putea accesa de la distanță un spectru mai larg de informații personale, fără să fie necesare vizitele la Casa Națională de Asigurări Sociale. Din momentul obținerii accesului la contul său personal de asigurări sociale (CPAS), asigurații pot vizualiza informații personale importante ce țin de asigurările sociale. Spre exemplu, angajații pot accesa istoricul calculării cotelor de asigurare în calitate de salariat pentru toata perioada accesibilă sau pot vizualiza informația despre prestațiile de asigurări sociale, inclusiv cele plătite, concediile medicale calculate de CNAS și statutul acestora. Pe de altă parte, angajatorii pot accesa istoricul relațiilor de muncă ale angajaților din cadrul întreprinderii pe care o reprezintă.
Elena Țîbîrnă, directorul general al CNAS, a menționat că își dorește ca procesul de stabilire a pensiilor și prestațiilor de asigurări sociale să fie unul transparent. Cetățenii încep să-și pună întrebări despre stagiul de cotizare realizat și mărimea pensiei când ajung la vârsta de pensionare, iar Casa Națională de Asigurări Sociale, fiind instituția responsabilă de acest domeniu, are obligația de a pune la dispoziția cetățeanului o informație amplă și corectă în regim online despre contribuțiile care stau la baza acordării tuturor prestațiilor de asigurări sociale.
Îmbunătățirile operate în noua versiune a sistemului, țin de accesul simplificat la sistem pentru deținătorii semnăturii electronice prin serviciul MPass, fără a se deplasa la structura teritorială a CNAS pentru a primi parola de acces, notificarea prin e-mail a angajaților despre statutul îndemnizațiilor și a altor prestații sociale, accesul angajatorilor la istoricul activității de muncă a angajatului, inclusiv locul de muncă, funcțiile deținute și perioada. De asemenea, sistemul a fost adaptat pentru diferite dispozitive și acum poate fi accesat de pe computerul de birou, laptop sau smartphone. Versiunea nouă a se află în perioadă de testare, astfel că în cel mai scurt timp să devină funcționale toate opțiunile noi ale sistemului.
Directorul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova, Douglas Muir, a menționat că susținerea din partea Programului a fost acordată cu o deosebită plăcere, dat fiind că acest sistem reprezintă un pas înainte spre o transparență sporită în relația agențiilor statului cu asigurații. ACCES CPAS a fost creat în cadrul unui program anterior al USAID acum 10 ani și între timp a devenit foarte solicitat.