Veniturile pe carduri sunt aproape la jumătate cu cele la numerar, economistul Veaceslav Ioniță spune când le vor depăși
-
10 Aprilie 2019 10:37
Veniturile pe cardurile moldovenilor, emise în țară, se vor cifra, în anul 2019, la 67 miliarde de lei și, pentru prima dată, vor depăși încasările cash. Acum zece ani, încasările cetățenilor pe cardurile bancare aveau o pondere de 25 la sută în raport cu veniturile în numerar, iar în prezent acestea ajung la jumătate din totalul veniturilor încasate de moldoveni, în special salariale, apreciază economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, informează MOLDPRES.
Cea mai mare pondere a plăților sociale (îndemnizații sociale, pensii, alocații), respectiv 80 la sută, se fac pe card, constată economistul. Potrivit acestuia, în următorii ani, achitările cu cardul în unitățile comerciale și cele prestatoare de servicii vor ajunge la o cotă de 25 la sută din totalul operațiunilor cu cardul, iar încurajarea achitărilor cu cardul va duce la diminuarea economiei tenebre și a evaziunii fiscale.
Până în anul 2010, plățile fără numerar cu carduri emise în Republica Moldova, în țară și peste hotare, se cifrau la un miliard de lei, iar în 2018 au crescut la peste 12 miliarde de lei. În 2019, potrivit prognozei, achitările vor ajunge la 17 miliarde de lei, mai menționează Veaceslav Ioniță.
Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, piața operațiunilor fără numerar efectuate în țară cu carduri emise în Republica Moldova a crescut în anul 2018 cu aproape 2,2 miliarde de lei față de anul precedent și a atins un nivel record de 7 miliarde de lei. Achitările cu instrumente de plată electronică s-au majorat anul trecut cu 45 la sută, comparativ cu 2017, și au atins o pondere record de 13,7 la sută din totalul tranzacțiilor cu carduri emise în Republica Moldova efectuate în țară. Este al optulea an consecutiv în care plățile cu cardul în rețelele comerciale și alte unități ce prestează servicii cresc puternic, cu mult peste media pieței. Moldovenii au făcut cumpărături în țară și au achitat servicii la POS terminale de aproape șapte ori mai mult decât acum șase ani.
Plățile fără numerar efectuate de posesorii cardurilor moldovenești s-au cifrat la 5,2 miliarde de lei sau 88 la sută din totalul operațiunilor.
Datele BNM mai arată că valoarea operațiunilor cu carduri emise în Republica Moldova efectuate în țară și străinătate s-au ridicat la un total de 57,9 miliarde de lei. Economistul Veaceslav Ioniță prognozează că, în 2020, valoarea acestor operațiuni se va ridica la 77,8 miliarde de lei.