Veaceslav Negruța: Probabilitatea de a mai recupera ceva din jaful bancar este foarte mică

  • 22 Mai 2020 08:28
Veaceslav Negruța: Probabilitatea de a mai recupera ceva din jaful bancar este foarte mică

Suma care poate fi recuperată în urma jafului bancar scade de la o zi la alta. Se întâmplă deoarece autoritățile competente de investigarea fraudei au tărăgănat procesele în ultimii cinci ani și le-au oferit posibilitatea celor implicați să șteargă urmele inclusiv prin adoptarea altor legi. „Dacă în evaluarea companiei Kroll se vorbea de o probabilitatea de 50% - 70% la sută din suma extrasă din sistemul bancar să fie recuperată, azi probabilitatea de a mai recupera ceva este foarte și foarte mică”, a declarat Veaceslav Negruța, expert Transparency International Moldova și ex-ministru al finanțelor în cadrul dezbaterilor publice „De ce a reapărut în prim plan tema jafului bancar?”, organizate de Agenția de presă IPN.

Veaceslav Negruța spune că procurorii au avut la îndemână toate dovezile necesare pentru a pune sechestru pe activele celor implicați în frauda bancară, lucru care va grăbi o parte din banii furați din sistemul bancar.

„Vedem o tărăgănare, ea la fel face parte din frauda admis din partea procurorilor care nu s-au îngrijit să pună sechestru la timpul potrivit când erau suficiente informații despre implicare directă. Domnul Stoianoglo în ieșirea publică de luni a spus foarte clar că informațiile erau pe masa procurorilor de foarte mulți ani. Respectiv, erau suficiente dovezi, suficiente argumente pentru a impune sechestru. Astfel, prin sechestru și blocaj urma să se asigure și recuperabilitatea mijloacelor extrase din sistemul bancar sau, cel puțin, de a grăbi momentul când povara miliardului furat se va reduce și va fi eliminată de pe umerii oamenilor”, susține expertul.

Ex-ministrul finanțelor spune că nici până în prezent nu există o claritate în ceea ce privește suma extrasă din sistemul bancar moldovenesc. „Procurorii au o misiune destul de complicată, noi nu cunoaștem suma exactă a fraudei și nici nu mă apuc să mă dau cu părerea vizavi de cifre exacte, din simplul motiv că nimeni nu cunoaște, decât participanții și cei care nemijlocit au extras aceste resurse financiare din sectorul bancar”.

Expertul Transparency International Moldova spune că trebuie efectuată o evaluare a documentelor existente la BNM și care încă nu au fost distruse, trebuie responsabilizate persoanele care au beneficiat de resurse și trei, trebuie de creat condiții de recuperări la ceea ce se mai poate de recuperat.

Dezbaterile „De ce a reapărut în prim plan tema jafului bancar?” sunt ediția a 136-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
14,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:70 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău