Veaceslav Negruță | Din 2014 s-au întâmplat prea puține lucruri ca să se poată spune că instituțiile statului sunt preocupate de problema furtului
-
11 Iulie 2018 09:08
Din 2014 până în 2018 s-au întâmplat prea puține lucruri ca să se poată spune că instituțiile statului sunt preocupate de problema furtului din sistemul bancar. Declarația aparține expertului economic Veaceslav Negruță, făcută în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV, transmite IPN.
Veaceslav Negruță consideră că strategia de recuperare a banilor, anunțată de Centrul Național Anticorupție și Procuratura Generală, nu este de recuperare, pentru că 60% din conținut povestește despre ce s-a întâmplat în Republica Moldova.
În plus, acest document nu corelează în niciun fel cu munca făcută de compania Kroll și cu strategia pe care această companie a prezentat-o autorităților.
„Deci, noi considerăm că această strategie a CNA și PG este o formă de a comunica cu societatea, de a induce societatea în eroare și de a încerca să convingă partenerii din afară precum că există o strategie și că iată-iată începe recuperarea”, spune expertul.
Potrivit lui, dacă lucrurile s-ar fi întâmplat corect, atunci după primul raport Kroll fondurile de peste hotare urmau să fie sechestrate și blocate la solicitarea autorităților moldovenești.
Respectiv, activele din afară, care au fost plasate în zone ofshore, în alte jurisdicții europene, nu erau să ajungă înapoi în Republica Moldova.
În opinia expertului, acum se încearcă să se legalizeze aducerea banilor furați înapoi în Republica Moldova.
Expertul Sergiu Tofilat susține că strategia prezentată recent de către CNA și Procuratura Generală poate fi folosită drept material probatoriu împotriva reprezentanților acestor instituții pentru complicitate la acoperirea furtului miliardului din sectorul bancar.
„O să ajungă momentul când acest material, împreună cu alte probe vor fi utilizate împotriva acestor așa-numiți procurori și așa-numiți anchetatori”, a declarat Sergiu Tofilat.