Veaceslav Ioniță: Datoria totală a persoanelor fizice, din toate sursele de împrumut, oficiale și neoficiale, se ridică la 41,7 miliarde de lei
-
13 Iunie 2022 09:14
În primele patru luni ale anului 2022, moldovenii au luat credite de la bănci și instituții nebancare în sumă de aproape 1,3 miliarde de lei. Astfel, volumul creditelor a ajuns la 33 de miliarde de lei. În 2021 acesta a fost de 31,7 miliarde de lei, iar în 2020 - de 23,1 miliarde de lei. Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, a spus vineri, 10 iunie, în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, că în 2021 a fost înregistrată o creștere a volumului de credite, în special din sectorul bancar, în prezent este înregistrată o pauză, în special în sectorul nebancar, care înregistrează o stagnare a creditelor acordate.
Veaceslav Ioniță a declarat că în baza unui sondaj realizat în luna mai de către IDIS „Viitorul”, în comun cu Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” și Casa de sondaje CBS Research, au fost îmbunătățite datele statistice estimative ale sondajului de la sfârșitul anului 2021, dar prezentat la începutul lui 2022. Astfel, s-a constatat că în luna mai gradul de îndatorare al persoanelor fizice a fost mai mic, decât a fost în luna decembrie.
Expertul afirmă că atunci când vorbim despre împrumuturi, se are în vedere creditele luate de la (1) bănci, de la (2) sectorul nebancar, de la (3) rude și prieteni și cu dobândă de la (4) persoane fizice. Potrivit expertului, în prezent ritmul de accesare al creditelor de la bănci și organizații financiare este de două ori mai mic decât a fost anul trecut. Dacă anul trecut moldovenii se împrumutau oficial cu aproape 700 de milioane de lei lunar, în prezent îndatorarea lor crește cu 325 de milioane de lei lunar. Din totalul de 33 de miliarde de lei, volumul creditelor accesate de către moldoveni, 23,8 miliarde de lei sunt din sectorul bancar, iar 9,2 miliarde de lei - din sectorul nebancar.
Economistul menționează că față de sondajul de la sfârșitul anului 2021, începutul anului 2022, în luna mai, 2022, numărul persoanelor care au spus că au împrumuturi a scăzut, de la 28,9% la 25%. 15% din 25% au menționat că au împrumuturi din cel puțin două surse. Cei mai mulți, 20,2%, au spus că au împrumuturi la bănci, 10,9% - la instituțiile nebancare, 9% - la rude și prieteni și 1,5% - la cămătari.
„Astăzi, numărul persoanelor care spun că au datorii a scăzut. Însă, dacă anul trecut numărul celor care aveau împrumuturi din cel puțin două surse era mai mic, acum numărul acestora a crescut semnificativ. Avem mai puțini oameni care au datorii, dar cei cu multe datorii sunt mai mulți”, a comentat economistul.
Analistul economic estimează că, astăzi, datoria totală a persoanelor fizice, din toate sursele de împrumut, oficiale și neoficiale, se ridică la 41,7 miliarde de lei. 33% împrumuturi oficiale, iar 8,7% - neoficiale. Dintre totalul de 41,7 miliarde de lei: 23,8 miliarde de lei - împrumuturi bancare; 9,2 miliarde de lei - împrumuturi nebancare; 7,2 miliarde de lei - de la rude și prieteni; și 1,5 miliarde de lei - împrumuturi de la cămătari. Ultima este cea mai periculoasă formă de împrumut.
Veaceslav Ioniță a specificat faptul că potrivit datelor sondajului din luna mai, în prezent avem o înrăutățire a situației celor care au împrumuturi și nu le pot întoarce, înregistrând restanțe. În luna decembrie, probleme cu întoarcerea împrumuturilor aveau 32,5% dintre moldoveni, iar în luna mai – 30,3%. În luna decembrie, 14,9% din cei cu împrumuturi aveau restanțe la întoarcerea lor, iar în luna mai – 16%. „Situația s-a înrăutățit. Nu cu mult, dar, în opinia noastră, în prezent, din cauza crizei, asistăm la situația în care oamenii se tem să ia împrumut, iar cei care au împrumuturi, din păcate au probleme mari la întoarcerea lor”, a declarat Veaceslav Ioniță.
Vorbind despre persoanele cu împrumuturi din trei surse, expertul consideră că acești oameni se află într-o situație critică. Aceștia au împrumuturi, nu le pot achita, se împrumută din altă parte ca să întoarcă datoriile anterioare și înregistrează astfel restanțe. În luna decembrie erau 59,2% de mii de cetățeni care aveau datorii din trei surse, în luna mai - numărul acestora s-a redus la 55,6 mii de persoane. „Cea mai mare dificultate este la întoarcerea împrumuturilor de la cămătari. 43,8% dintre cei cu împrumuturi au spus acest lucru. 22,8% au spus că au probleme la întoarcerea datoriilor față de rude și prieteni. 21,3% față de sectorul nebancar, iar 12,9% față de bănci”, a menționat expertul.