Sursa citată precizează că că în anul 2017 a fost aprobat ca din 1 iulie 2019, vârsta standard de pensionare pentru bărbați este de 63 de ani. Pentru femei, se va aplica aceeași măsură din 1 iulie 2028, până atunci vârsta de pensionare se va majora, însă, cu câte jumătate de an timp de 12 luni. În prezent, femeile ies la pensie la vârsta de 59 ani.
Totuși, aceasta nu a fost primul exercițiu de majorare a vârstei de pensionare. În anul 1999, de exemplu, s-a decis ca vârsta de pensionare să crească de la 60 ani până la 65 ani pentru bărbați, și de la 55 ani la 60 ani pentru femei. Majorarea urma să fie realiată în fiecare an cu câte șase luni, până în anul 2008. Ulterior, autoritățile s-au răzgândit, însă, și din 1 ianuarie 2003, vârsta necesară obținerii dreptului la pensie pentru limită de vârstă a fost de 62 de ani pentru bărbați și de 57 de ani pentru femei.
Autorii proiectului spun că majorarea din 2017, autoritățile nu au ținut cont de două aspect interconexate și direct dependente: speranța de viață în Republica Moldova, dar și de speranța de viață sănătoasă din țară. Acești indicatori ar ”răsturna toate calculele referitoare la vârsta standard de pensionare, avute ca și reper în cazul majorării acesteea la 63 de ani. Ori impotența statului de a-și menține propriii cetățeni tineri și apți de muncă acasă, pentru înflorirea economică a țării, nu justifică punerea acestei poveri pe umerii bătrânilor bolnavi”.