Vara începe cu avertizare de ploi puternice

  • 31 Mai 2021 17:54
Vara începe cu avertizare de ploi puternice

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunțat pentru mâine Cod Galben de ploi puternice, transmite MOLDPRES.

Conform meteorologilor, marți, 1 iunie, în mare parte a țării, preponderent în regiunile de centru și sud, se prevăd ploi puternice (15-45 l/m2) și intensificări ale vântului nord-estic, în rafale de până la 15-18 m/s, scrie sursa citată.

De mâine vremea se va răci, iar mercurul termometrelor va indica, în următoarele zile, valori medii de până la 16-18 grade Celsius, ziua, și până la 10 grade noaptea.

Prima lună a verii este luna anului în care zilele au cele mai multe ore luminate de Soare în emisfera nordică, în timp ce în emisfera sudică se instalează iarna. Iunie este luna cireșelor, drept pentru care în popor este cunoscută sub denumirea de "Cireșar" sau "Cireșel". Dintre fenomenele meteorologice stihinice, cel mai mare pericol în luna iunie îl prezintă aversele puternice și căderile de grindină, care se semnalează anual. Ploi de lungă durată sunt posibile în medie o dată în patru ani, vânturi puternice (cu viteza mai mare de 25 m/s) – în medie o dată în 3 ani. Este posibilă formarea vârtejurilor. Astfel, la 27 iunie 1980, izolat în raioanele Slobozia și Căușeni, s-a înregistrat un vârtej care a cauzat pagube considerabile economiei naționale.

Potrivit prezicerilor populare, dacă fulgeră și tună în luna iunie, vara va fi ploioasă și recoltele de grâu vor fi bogate, iar dacă plouă mult, se strică via și strugurii. Dacă sunt omizi, va fi recoltă bună la grâu și la struguri. În această lună se seamănă ridichile de toamnă, guliile și conopida de iarnă, se sapă viile a doua oară.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
6,63
Ploaie moderată
Umiditate:82 %
Vint:8,23 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău