Vânzările serviciilor de telefonie mobilă sunt în scădere

  • 23 August 2017 11:54
Vânzările serviciilor de telefonie mobilă sunt în scădere

În primul semestru al acestui an, numărul utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă și traficul de voce generat de ei au crescut ușor, însă volumul total al vânzărilor acestor servicii a continuat dinamica negativă înregistrată anul trecut.

Potrivit datelor statistice prezentate de Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației, numărul utilizatorilor a crescut, față de finalul anului 2016, cu mai bine de 47,6 mii (+1,08%) și a totalizat peste 4,4 milioane. Volumul traficului de voce a sporit, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, cu 20,3 mii minute (+ 0,7%) și a însumat peste 3,8 miliarde de minute, iar volumul total al vânzărilor a scăzut cu circa 55,6 milioane de lei (-3,3%) și a alcătuit 1,6 miliarde de lei, transmite IPN.

Conform datelor prezentate de ANRCETI, de cei trei furnizori de servicii de comunicații mobile (Orange Moldova, Moldcell și Moldtelecom (Unite)), creșterea numărului total de utilizatori a fost determinată de extinderea bazelor de clienți ale Orange Moldova și Moldtelecom. Primul furnizor și-a mărit baza de clienți cu 1,88%, până la 2,6 milioane, iar al doilea  furnizor – cu 1,37%, până la 355,5 mii. Numărul clienților Moldcell s-a micșorat cu 0,37% și a alcătuit 1,5 milioane. Urmare a acestei evoluții, rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă la o sută de locuitori ai republicii a sporit cu 1,42% și a alcătuit 126,1%.

Analiza traficului de voce generat de utilizatori arată că aceștia continuă să dea preferință convorbirilor realizate în rețelele proprii și a celor direcționate către alte rețele mobile. În perioada de referință, volumele traficului generat în aceleași rețele mobile și către alte rețele mobile au alcătuit 2,3 miliarde de minute și, respectiv, 500 de milioane de minute.

Specialiștii ANRCETI explică tendința de diminuare a vânzărilor de servicii de telefonie mobilă prin schimbarea preferințelor de consum al utilizatorilor de la telefonia mobilă la soluții alternative de comunicare prin rețeaua Internet care sunt mai ieftine sau se oferă gratuit (Skype, Viber, etc.)

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău