Valeriu Streleț spune cum PLDM își purifică rândurile
-
21 Noiembrie 2015 13:47
Membrii Partidului Liberal Democrat vizați în cel puțin un dosar penal urmează să-și suspende calitatea de membru pe perioada cât sunt efectuate cercetările și până la obținerea unei decizii a instanței de judecată.
În acest mod PLDM își purifică rândurile de membrii care comit fărădelegi. Despre aceasta a comunicat ex-premierul Valeriu Streleț, actual liderul interimar al Partidului Liberal Democrat, în cadrul clubului de presă „Rezonanța socială”, transmite IPN.
Valeriu Streleț spune că unii colegi din partid au mers mai departe propunând o prevedere și mai drastică – orice membru care este vizat în vreo investigație jurnalistică ce scoate la iveală fărădelegi cu implicarea acestuia la fel trebuie să-și suspende calitatea de membru al formațiunii până demonstrează în judecată că este nevinovat.
Liderul interimar al PLDM, fiind întrebat dacă formațiunea este pregătită de alegeri anticipate, a spus că alegerile vor avea un efect negativ asupra întregii țări și crede că acestea vor fi evitate, deoarece în Parlament sunt mai multe forțe care nu-și doresc alegeri. Astfel, dacă va fi depășită criza politică prin învestirea unui nou executiv, atunci peste câteva luni, când va trebui ales președintele țării, cu atât mai mult vor exista dintre cei care vor dori să depășească o nouă criză politică.
Totuși, Valeriu Streleț spune că dacă alegerile anticipate nu vor putea fi evitate, PLDM nu are altceva de făcut decât să-și consolideze forțele. Acum formațiunea stabilește principiile sale de resetare și se pregătește de congres. Valeriu Streleț nu a spus când urmează să aibă loc congresul și nici dacă va candida la funcția de președinte al partidului.
Cât ține de Maia Sandu, ex-ministrul educației din partea PLDM și care a fost propusă la funcția de premier, Valeriu Streleț a spus că aceasta caută acum să vadă în ce direcție să-și construiască mai departe cariera politică și a evitat să precizeze dacă se propune candidatura ei la conducerea PLDM.