Vaccinul rus împotriva COVID-19, testat începând de miercuri pe 40.000 de locuitori ai Moscovei

  • 09 Septembrie 2020 16:16
Vaccinul rus împotriva COVID-19, testat începând de miercuri pe 40.000 de locuitori ai Moscovei

Autoritățile de la Moscova au anunțat miercuri că au început testarea vaccinului rus împotriva COVID-19 pe 40.000 de locuitori ai capitalei - etapă finală de testare a acestui vaccin anunțată în august, relatează AFP, preluat de Agerpres.

"Primii participanți au fost vaccinați astăzi (miercuri) în centrele medicale din capitală", a declarat într-un comunicat viceprimarul Moscovei, Anastasia Rakova, salutând o "zi importantă nu numai pentru oraș, ci și pentru întreaga țară".

În total, 40.000 de moscoviți sunt invitați să participe la acest studiu, orice locuitor de naționalitate rusă care are asigurare de sănătate putând fi voluntar.

Rusia a anunțat la începutul lunii august că a dezvoltat "primul" vaccin împotriva COVID-19, dezvoltat de centrul de cercetare Nikolai-Gamaleia, președintele rus Vlaidmir Putin precizând cu această ocazie că una dintre fiicele sale a fost și ea vaccinată.

Denumit Sputnik V, cu referire la primul satelit artificial din istorie, vaccinul rus a fost privit însă cu scepticism în întreaga lume, mai ales din cauza absenței fazei finale de testare la momentul anunțării sale.

Potrivit site-ului oficial dedicat vaccinului, "faza 3 a studiilor clinice care a implicat peste 2.000 de persoane" din mai multe țări a început pe 12 august, a doua zi după anunțul înregistrării Sputnik V.

Peste 20 de țări au solicitat achiziționarea unui miliard de doze de vaccin, potrivit Fondului suveran rus implicat în finanțarea sa.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău