Vaccinul anti-COVD-19 dezvoltat în colaborare de BioNTech ar putea avea aplicații în tratarea sclerozei multiple
-
14 Ianuarie 2021 18:28
Compania farmaceutică germană BioNTech a publicat primele date privind aplicația preclinică a principiului din spatele vaccinului său anti-COVID-19 care ar putea trata bolile autoimune, printre care și scleroza multiplă, relatează EFE, potrivit Agerpres.
Într-un studiu publicat vineri de revista "Science" compania arată că a reușit să dezvolte un vaccin ARNm testat pe "modele complexe de scleroză multiplă la șoareci" unde s-a observat că suprimă boala.
Noua focalizare "abordează sectoare cheie în tratarea bolilor autoimune, precum terapia imunosupresoare sistemică", a precizat BioNTech cu privire la acest studiu la care colaborează diferite departamente de cercetare de la Centrul Medical al Universității Johannes Gutenberg din Mainz (centrul Germaniei).
Compania, care alături de americanii de la Pfizer a dezvoltat unul dintre vaccinurile aprobate împotriva COVID-19, notează că aceasta este prima aplicație a tehnologiei sale ARNm pentru a induce o imunomodulație specifică de antigeni în bolile autoimune.
Bolile autoimune precum scleroza multiplă (SM) sunt afecțiuni în care sistemul imunitar încetează să mai funcționeze corect și atacă țesuturi sau celule sănătoase din corp; inflamația SM distruge învelișul protector al mielinei care acoperă fibrele nervoase.
Această acțiune de distrugere întrerupe capacitatea de a transmite semnale celulelor nervoase și țesuturilor și provoacă o amplă varietate de simptome neurologice, senzoriale și motorii care diferă de la un individ la altul, potrivit BioNTech.
Pe toate modelele investigate la șoarecii cu encefalomielită autoimună experimentală (EAE) , vaccinul "a putut preveni boala simptomatică, iar la șoarecii aflați într-o etapă timpurie a bolii s-a redus progresia maladiei și s-au restabilit funcțiile motorii", a precizat compania germană.
Vaccinul se bazează pe tehnologia acidului ribonucleic mesager (ARNm), prin care se pot injecta în corp instrucțiuni sau molecule ce pot determina celulele să producă anumite proteine.
În cazul vaccinului împotriva COVID-19, BioNTech și Pfizer au folosit ARNm pentru a produce proteina S (Spike) a coronavirusului SARS-CoV-2, "cheia" folosită de noul virus pentru a pătrunde în celulă.
Scleroza multipla este o boală autoimună progresivă, care afectează sistemul nervos central și care este diagnosticată, de obicei, la adulții tineri, cu vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani, iar trei din patru pacienți sunt femei.