Vacanța de toamnă ar putea fi prelungită din cauza alegerilor prezidențiale

  • 19 Septembrie 2020 14:18
Vacanța de toamnă ar putea fi prelungită din cauza alegerilor prezidențiale

Vacanța de toamnă ar putea fi prelungită din cauza alegerilor prezidențiale. În loc de nouă zile, cum este prevăzut, elevii ar putea să stea acasă zece zile. În cadrul unei emisiuni televizate, ministrul educației, Igor Șarov, a explicat că, după scrutin, va fi nevoie de dezinfectarea spațiilor în care se vor organiza secțiile de votare, transmite IPN.

În cazul în care vor fi alegeri în școli, poziția noastră este următoarea: în zilele de sâmbătă și duminică, în ajunul alegerilor, ele vor activa. În ziua de luni, când trebuie să fie preluat, după vacanță, procesul de studii, noi vom prelungi vacanța, dând astfel posibilitatea ca să dezinfectăm aceste spații”, a spus ministrul.

Cât privește eventualitatea organizării turului doi al alegerilor, în data de 16 noiembrie, Igor Șarov a menționat că vor fi analizate diferite scenarii. „Contează foarte mult să păstrăm spațiile școlilor în așa fel încât ele să fie dezinfectate imediat în ziua după alegeri”, a declarat ministrul.

Potrivit lui Igor Șarov, există probabilitatea ca pe 17 noiembrie, în ziua de după alegeri, elevii să aibă din nou o zi de vacanță. ,,Vom găsi posibilități, dar nu mă lansez în diferite ipoteze”, a adăugat Igor Șarov.

Potrivit structurii anului școlar 2020-2021, aprobată de MECC, vacanța de toamnă începe pe 24 octombrie și se încheie pe 1 noiembrie.
 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
14,4
Cer fragmentat
Umiditate:73 %
Vint:8,23 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău