UPDATE | Vlad Plahotniuc, la manifestația PDM, anunță o „doctrină de stat” - „Pentru Moldova” (LIVE VIDEO)
-
21 Octombrie 2018 12:34
O manifestație de amploare organizată de Partidul Democrat, aflat la guvernare, numită ”Adunarea pentru Moldova” se defășoară la Chișinpu. În Piața Marii Adunări Naționale din centrul Capitalei s-au adunat câteva zeci de mii de oameni, iar evenimentul este marcat de mult fast, fiind acompaniat de Orchestra Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici” și artiștii de la Brio Sonores.
Pe scena uriașă sunt prezență președintele PD, Vlad Plahotniuc, premierul Pavel Filip, președintele Parlamentului, Andrian Candu, deputați, miniștri, președinți de raioane, și reprezentanți din organizația de tineret.
Manifestația este moderată de ministrul culturii, Monica Babuc și fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari.
Cu această ocazie, mai multe străzi din centrul Chișinăului au fost închise pentru trafic, inclusiv bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Transportul este redirecționat pe alte artere, precum str. București. Zeci de autocare și microbuze au fost parcate pe străzile din zona centrală a Chișinăului.
”Este o manifestație pentru consolidarea internă a PD, a consolida relația dintre PD și simpatizanții săi, a declarat Dumitru Diacov. Noi îndemnăm oamenii să coboare de pe baricade și împreună să edificăm țara”, a declarat președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov.
„Țara noastră a demonstrat că poate să-și deschidă propriul drum spre bunăstare. Astăzi economia țării este în cel de-al treilea ani de creștere economică, iar anul acesta creșterea economică depășește 5 procente. Salariul mediu este cu 30 de procente mai mare decât acum trei ani. Putem spune că Republica Moldova nu este cel mai sărac stat din Europa. Pensia medie a depășit minimul de existență, am susținut mediul de afaceri, a redus numărul actelor permisive, am redus organismele de control”, a declarat prim-ministrul Pavel Filip.
”Cei care ieri au plecat de la putere astăzi încearcă să o ia înapoi. Lupta lor contra guvernării a devenit acțiune politică împotriva Republicii Moldova, atât pe interior, cât și pe exterior. Opoziția a pus mai presus interesele sale”, a mai spus Pavel Filip, care a adăugat că PD se pregătește pentru următorul ciclu electoral.
”Lecția cea mai importantă a PD este că noi știm, noi reușim. PD a acționat cu mână fermă, cu mintea limpede și cu gândul la oameni. Noi promovăm la centru și în raioane oameni pricepuți și devotați, noi transformăm viziunea partidului în legi pentru Moldova, susținem inițiativele guvernului. Nu a existat până acum o colaborarea atât de bună între Parlament și Guvern. PD a înțeles că stabilitatea este prima condiție a reușitei. PD a pus la baza guvernării sale Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, integrarea europeană se face aici, acasă. Niciun partid nu a făcut mai mult pentru vectorul european al RM decât a făcut PD în ultima perioadă”, susține președintele Parlamentului, Andrian Candu.
El a amintit despre eșecul votului pentru introducerea sintagmei ”integrare europeană” în Constituție și a acuzat opoziția parlamentară și extraparlamentară de acest fapt.
Președintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, anunță introducerea unei ”doctrine de stat” - viziunea PD ”Pentru Moldova”.
El subliniat de la tribună că aceasta va fi o ”doctrină națională” care i-a lipsit până acum Republicii Moldova de la proclamarea independenței și până în prezent. Vlad Plahotniuc a mai spus că Republica Moldova ”va avea un rol activ în relațiile externe. Nu mai putem tolera statutul de obiect al geopoliticii cum am fost în ultimele decenii, când toți, cui nu-i era lene, ne dictau ce să facem, unde să mergem, pe cine să ascultăm, ce să visăm. Moldova are dreptul la propria viziune, la propriul cuvânt în relațiile cu cei din străinătate”, a declarat președintele PD.