Experți europeni au evaluat posturile de inspecție la frontieră ale ANSA, în contextul aderării la UE

  • 18 Iulie 11:45
Experți europeni au evaluat posturile de inspecție la frontieră ale ANSA, în contextul aderării la UE

O misiune de evaluare, finanțată de Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO), și care a avut ca obiectiv consolidarea sistemului de control sanitar-veterinar, fitosanitar și al siguranței alimentelor la frontiera Republicii Moldova, a avut loc în perioada 13–17 iulie.

Misiunea a fost desfășurată de experți din Letonia și Lituania, care au evaluat activitatea posturilor de inspecție la frontieră (PIF) ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, analizând modul de organizare a controalelor oficiale, nivelul de conformitate cu cerințele Uniunii Europene, riscurile existente și capacitățile operaționale ale acestora.

Potrivit unui comunicat ANSA, experții au formulat recomandările tehnice de rigoare pentru îmbunătățirea infrastructurii, optimizarea procedurilor de control și consolidarea capacităților instituționale, astfel încât activitatea posturilor de inspecție la frontieră să corespundă standardelor europene aplicabile.

Misiunea face parte din acțiunile de sprijin acordate Republicii Moldova în procesul de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană și urmărește consolidarea sistemului de controale oficiale la frontieră, inclusiv în domeniul controlului transporturilor de mărfuri, al bagajelor pasagerilor și al animalelor de companie care însoțesc călătorii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
28,81
Cer senin
Umiditate:45 %
Vint:3,79 m/s
Sun
26
Mon
25
Tue
23
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău