UPDATE / FOTO | Protestatarii încearcă să forțeze cordonul format din polițiști. Traseul Stăuceni-Chișinău a fost deblocat

  • 28 Februarie 2023 14:39
UPDATE / FOTO | Protestatarii încearcă să forțeze cordonul format din polițiști. Traseul Stăuceni-Chișinău a fost deblocat

În aceste clipe protestatarii au blocat bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Polițiștii au format un cordon în preajma primăriei Chișinău. În urma intervenției polițiștilor, traseul Stăuceni-Chișinău a fost deblocat.

14:57 Organizatorii protestului au instalat o scenă în preajma primăriei, unde susțin discursuri în fața mulțimii.

14:37 Manifestanții încearcă să rupă cordonul de polițiști pentru a ajunge în Piața Marii Adunări Naționale. 

 

Știrea inițială

Poliția anunță că la acestă oră, traseul Stăuceni-Chișinău, pe ambele sensuri de deplasare este blocat de către protestatarii partidului Șor, transmite Radio Chișinău.

Poliția Republici Moldova informează pe canalul de Telegram, că persoanele care au îngrădit accesul refuză să se conformeze cerințelor oamenilor legii. 

Instituția precizează că asemenea acțiuni nu pot fi acceptate, în contextul în care această arteră este una importantă de legătură cu capitala, iar restul cetățenilor nu ar trebui să fie deranjați în timpul deplasării, în principal serviciile speciale de urgență”, informează Poliția.

Polițiștii au inițiat procedura de documentare și neadmitere a deplasării mai departe, în contextul în care anterior au fost înregistrate cazuri de accidente, explozii a unităților de transport, etc.

„Totodată, precizăm că mijloacelor de transport care corespund cerințelor tehnice le-a fost permisă deplasarea, doar că pasagerii au refuzat, condiționând Poliția de a nu da curs procedurii de documentare a neregulilor depistate și permiterea de a se deplasa toți împreună. Solicităm conformare la acțiunile întreprinse de Poliție, or blocarea traseului creează un deranj pentru ceilalți participanți la trafic”, punctează IGP.

Amintim că Mișcarea pentru Popor, a cărei membră și inițiatoare este vicepreședinte al Partidului politic „Șor”, Marina Tauber, anunțase pentru astăzi, 28 februarie un protest în fața primăriei Chișinău.

Printr-o dispoziție Primăriei municipiului Chișinău, în perioada 28 februarie ora 08.00 - 2 martie ora 18.00, în centrul capitalei și străzile adiacente este limitat și interzis accesul vehiculelor și a persoanelor pentru desfășurarea întrunirilor și a manifestărilor în masă.

 Foto zdg.md.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie moderată
Umiditate:85 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău