UPDATE | Bilanțul victimelor tragediei din Indonezia a ajuns la peste 832 de morți
-
30 Septembrie 2018 12:54
Bilanțul cutremurului urmat de tsunami, fenomene produse vineri în insula indoneziană Sulawesi, a ajuns la 832 de morți, a anunțat duminică Agenția națională pentru gestionarea dezastrelor care a adăugat că suprafața afectată ar fi mai mare decât cea estimată inițial, relatează Reuters.
Numeroase persoane au rămas prinse sub dărâmături după ce mai multe clădiri s-au prăbușit în urma cutremurului de vineri, cu magnitudinea de 7,5, care a declanșat valuri tsunami de până la șase metri, a indicat într-o conferință de presă purtătorul de cuvânt al agenției, Sutopo Purwo Nugroho.
Cel mai recent bilanț, furnizat de responsabilul agenției, citat de Antara, indica 420 de morți.
Majoritatea victimelor au fost identificate în Palu, o aglomerare de 350.000 de locuitori situată pe coasta de vest a Sulawesi. Autoritățile și organizațiile non-guvernamentale și-au exprimat de asemenea îngrijorarea cu privire la situația regiunii Donggala, situată spre nord, afectată la rândul său de fenomenele naturale.
Spitalele, dintre care unele au fost distruse, se luptă să facă față afluxului de victime, iar numeroși răniți primesc îngrijiri medicale sub cerul liber.
Vicepreședintele indonezian, Jusuf Kalla, a declarat că bilanțul victimelor ar putea ajunge la ''una sau mai multe mii'', afirmații bazate pe dezastrele anterioare.
Echipele de salvatori purtând costume portocalii căutau printre ruinele unui hotel în care s-ar fi putut afla până la 150 de persoane, și ale unui centru comercial prăbușit. "Noaptea trecută, am reușit să scoatem din hotelul Roa-Roa o femeie care trăia", a indicat pentru AFP Muhammad Syaugi, șeful serviciilor de intervenții de urgență. "Am auzit chiar și oameni care strigau după ajutor".
Agenția pentru gestionarea dezastrelor s-a arătat îngrijorată și pentru situația a câteva sute de persoane care lucrau la pregătirea unui festival pe o plajă din Palu, cu puțin timp înainte de tsunami.
Președintele Indoneziei, Joko Widodo, sosit la fața locului, a anunțat că armata va interveni pentru a ajuta la eforturile de căutare a supraviețuitorilor. Avioanele încărcate cu echipament și alimente au reușit să aterizeze în Palu, multe piste ale aeroportului din localitate fiind inutilizabile.
În Palu, caroserii de mașini, clădiri reduse la grămezi de resturi și copaci doborâți pe liniile înaltă tensiune rupte stau mărturie ale violenței și șocului produse de puternicul impact al seismului resimțit chiar și la câteva sute de kilometri de epicentru și ale valului de 1,5 metri care s-a abătut asupra coastei.
Înspăimântați de replicile cutremurului, numeroși locuitori din Palu au dormit în adăposturi improvizate din bambus sau pe terenuri de fotbal.
Multe persoane au așteptat la cozi lungi pentru a se aproviziona cu apă potabilă și cu alimente.
Cu o magnitudine de 7,5 potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), cutremurul care s-a produs vineri în Sulawesi, cu puțin înainte de ora 11:00 GMT, a fost mai puternic în comparație cu seria de cutremure care au lovit Indonezia în august și care au lăsat în urmă peste 500 de morți și aproximativ 1.500 de răniți pe insula Lombok, în vecinătatea Bali.
BMKG, Agenția de meteorologie și geofizică din Indonezia, a emis o alertă de tsunami după seismul de vineri, însă aceasta a fost anulată după 34 de minute. Agenția a fost aspru criticată sâmbătă pentru faptul că nu a informat populația că un tsunami a lovit Palu, deși reprezentanții ei au spus că valurile înalte s-au năpustit asupra acestui oraș în intervalul în care alerta era încă în vigoare.
Indonezia, un arhipelag alcătuit din 17.000 de insule, s-a format la convergența a trei mari plăci tectonice (indo-pacifică, australiană și eurasiatică) și se află în Cercul de Foc al Pacificului, o regiune marcată de o puternică activitate seismică.
Pe 26 decembrie 2004, Indonezia a fost lovită de o serie de seisme devastatoare, inclusiv de un cutremur cu magnitudinea 9,1, produs pe insula Sumatra. Acel seism a provocat un tsunami puternic, care a ucis 220.000 de persoane în regiune, din care 168.000 în Indonezia.
În 2006, aproape 6.000 de persoane au murit în urma unui violent seism care a lovit insula Java. Acel cutremur, ce a avut magnitudinea de 6,3 potrivit USGS, s-a produs într-o zonă populată la sud de marele oraș universitar Yogyakarta. Catastrofa a făcut aproximativ 38.000 de răniți.
Sursa: Agerpres