Manuscrisele operelor scriitorului se păstrează, prin generozitatea autorului, în fondurile Muzeului Național al Literaturii Române, constituind o moștenire de preț pentru generațiile viitoare.

„În aceste clipe de grea pierdere, ne exprimăm întreaga noastră compasiune față de familia îndurerată și întreaga comunitate literară. Memoria și opera lui Vladimir Beșleagă vor rămâne mereu vii, fiind un reper al demnității, profunzimii gândirii și artei literare autentice”, se arată în mesajul publicat de Uniunea Scriitorilor din Moldova.

Debutul său literar s-a produs în anii ’60, iar romanul „Zbor frânt” (1966) a marcat o cotitură în literatura postbelică basarabeană, impunându-l drept o voce distinctă, preocupată de sensul existenței umane, de confruntările etice și frământările conștiinței. Alte romane esențiale, precum „Acasă” (1976, reeditat ulterior sub titlul „Nepotul și textul comentat”), „Ignat și Ana” și „Durere” (1979), au confirmat profunzimea și forța epică a operei sale.

Vladimir Beșleagă a fost un înainte-mergător al romanului psihologic în spațiul literar basarabean, remarcabil fiind volumul „Viața și moartea nefericitului Filimon…”, scris în anii ’60 și publicat abia în 1988. În cărțile cu tematică istorică, „Sânge pe zăpadă” (1985) și „Cumplite vremi” (1990, 2017), epica se împletește subtil cu eseistica, ilustrând o conștiință literară și civică profund angajată.

În perioada post-sovietică, Beșleagă a adus în atenție tematica istorică și social-politică prin volumele „Cruci răsturnate de regim. Mănăstirea Răciula” (2006), „Conștiința națională sub regimul comunist totalitar” (2008) și „Destine transnistriene” (2010). În anul 2024, apare cea mai recentă carte a lui Vladimir Beșleagă: „…o viață din/spre… Europa Liberă: interviuri, comentarii, jurnale, memorii”.

Activ și în viața publică, Vladimir Beșleagă a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova (1990-1994). De asemenea, a ocupat funcții importante în Uniunea Scriitorilor din Moldova și a fost director al Muzeului Republican de Literatură „D. Cantemir”. A semnat eseuri, reflecții și note memorialistice în publicații culturale și literare de prestigiu.

A primit Premiul de Stat al RSSM (1978), Premiul „George Bacovia” (1993), Premiul de Excelență (2004), precum și Premiile Uniunii Scriitorilor pe anii 2002 și 2014. În 1991, a primit titlul de „Scriitor al Poporului”, iar în 2003, „Ordinul Republicii” (distincție pe care a decis să o returneze).