Uniunea Europeană va lansa un apel pentru investitorii interesați să contribuie la dezvoltarea economică a Republicii Moldova

  • 26 Iulie 16:20
Uniunea Europeană va lansa un apel pentru investitorii interesați să contribuie la dezvoltarea economică a Republicii Moldova

În luna septembrie 2025, Comisia Europeană va lansa oficial un apel de înregistrare pentru investitorii privați naționali și internaționali care sunt interesați să contribuie la dezvoltarea economică a Republicii Moldova. Despre aceasta a anunțat ieri, 25 iulie, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED).

Inițiativa face parte din Planul de Creștere al Uniunii Europene pentru Moldova, un pachet amplu de sprijin economic și politic, în valoare de 1,9 miliarde euro, menit să susțină reformele structurale și să accelereze convergența economică a țării cu standardele europene.

Potrivit MDED, apelul urmărește atragerea de investiții în sectoarele prioritare ale economiei: energie, agricultură, industrie, digital/IT, transport și logistică, precum și sănătate.

Inițiativa se adresează companiilor din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European și Republica Moldova, iar proiectele propuse trebuie să aibă o valoare minimă de 10 milioane euro și o contribuție de capital propriu de cel puțin 15% din partea investitorului.

Proiectele selectate ar putea beneficia de sprijin sub formă de împrumuturi, garanții, granturi, asistență tehnică și alte instrumente oferite de Comisia Europeană și instituțiile financiare partenere.

Mai multe informații despre apel sunt disponibile pe pagina oficială a Comisiei Europene

Planul de Creștere în valoare de 1,9 miliarde de euro reprezintă cel mai amplu pachet de sprijin oferit vreodată Republicii Moldova de către Uniunea Europeană. Acesta include o componentă de grant, destinată investițiilor, asistenței tehnice și garantării creditelor. De asemenea, țara noastră va primi împrumuturi în valoare de 1,5 miliarde de euro, care vor fi debursate în funcție de progresele înregistrate în procesul de implementare a reformelor asumate.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
7,74
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:5,14 m/s
Sun
11
Mon
10
Tue
9
Wed
9
Thu
12
Arhivă Radio Chișinău