Uniunea Europeană va impune sancțiuni împotriva grupului paramilitar rus Wagner

  • 11 Decembrie 2021 13:33
Uniunea Europeană va impune sancțiuni împotriva grupului paramilitar rus Wagner

UE va anunța săptămâna viitoare sancțiuni împotriva grupului paramilitar Wagner din Rusia, ca răspuns la presupusele încălcări ale drepturilor omului comise de organizația de mercenari în Ucraina, Siria și Libia, scrie Financial Times, potrivit DIGI24.ro.

Țările occidentale consideră că Kremlinul se folosește de acest grup, despre care UE spune că are legături financiare strânse cu un prieten al președintelui rus Vladimir Putin, pentru a-i oferi o influență, pe care să o poată nega, în conflicte diin străinătate, scrie sursa citată

Sancțiunile UE împotriva Wagner, a trei entități conexe și a opt persoane fizice vor include interdicția de a călători în UE și înghețarea tuturor activelor deținute în interiorul blocului, a declarat un oficial UE de rang înalt care nu a dorit să fie numit înainte ca decizia să fie aprobată oficial de miniștrii de externe ai UE luni.

Decizia vine la puțin peste un an după ce Bruxellesul a impus sancțiuni împotriva presupusului susținător Evgheni Prigojin, supranumit „bucătarul lui Putin” pentru legăturile sale strânse cu Kremlinul. Prigozhin a spus vineri, într-o declarație, că nu are nicio legătură cu Wagner.

Măsurile punitive vor complica legăturile și acordurile financiare ale UE cu guvernele care angajează Wagner. Bruxelles-ul și Parisul au amenințat cu retragerea sprijinului pentru Mali după ce guvernul țării a declarat că ia în considerare angajarea mercenarilor ruși pentru a-l ajuta la oprirea insurgenței jihadiste.

„Wagner acționează în Siria, acționează în Libia, acționează în Ucraina subminând integritatea teritorială și aceste persoane sunt legate de încălcări grave ale drepturilor omului”, a declarat oficialul UE.

Wagner a participat la invazia și anexarea Crimeei de către Rusia și în conflictele din Siria, Libia, Mozambic, Sudan și Republica Centrafricană

Miniștrii vor adopta, de asemenea, un regim de sancțiuni referitoare la Mali, care va fi instituit pentru a viza „persoanele care se opun procesului de tranziție sau sunt obstacole în calea procesului de tranziție”, a adăugat oficialul.

Prigojin neagă acuzațiile SUA potrivit cărora ar finanța Wagner. Kremlinul afirmă că mercenarii nu sunt permiși de legislația rusă. Reprezentanții lui Prigojin nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii.

Wagner a participat la invazia și anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 și la conflictul ulterior care a izbucnit în estul Ucrainei între trupele ucrainene și separatiștii susținuți de Moscova, mai notează sursa citată de Mediafax.

De atunci, grupul paramilitar a fost implicat în conflicte în Siria, Libia, Mozambic, Sudan și Republica Centrafricană, acționând în conformitate cu obiectivele oficiale ale politicii externe rusești. Activiștii pentru drepturile omului au tras un semnal de alarmă cu privire la abuzurile care ar fi fost comise de luptătorii Wagner în Republica Centrafricană.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău